Duminică, 24 septembrie 2023, credincioșii parohiei Independența din Protopopiatul Călărași, alături de preotul paroh Gheorghe Marcian, au mers în pelerinaj la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului”
An: 2023
Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preacucernicii preoți din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Călărași, alături de profesorii de religie, au
Luni, 18 septembrie 2023, în Sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean Călărași a avut loc slujba de sfințire a noului început de an școlar
În perioada 14-17 septembrie 2023, Eparhia Aradului a găzduit Consfătuirea națională a inspectorilor școlari pentru disciplina Religie. Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul
„Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește. Și cu Crucea Ta păzeștepe poporul Tău.” (Troparul Sfintei Cruci)
Joi, 14 septembrie 2023, cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, Vicar Eparhial, a oficiat Sfânta Liturghie
Luni, 11 septembrie 2023, a avut loc festivitatea de deschidere a anului școlar 2023-2024. Astfel, cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei și
Luni, 11 septembrie 2023, a avut loc festivitatea de deschidere a anului școlar 2023 – 2024 în toate școlile și liceele din cadrul Inspectoratului
Sâmbătă, 09 septembrie 2023, Parohia Sfânta Mare Muceniță Anastasia din Protopopiatul Călărași, în parteneriat cu Asociația Arca lui Miro, reprezentată de către doamna Radu Ana-Maria
Vineri, 08 septembrie 2023, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Nașterea Maicii Domnului, la Parohia Sfânta Mare Muceniţă Anastasia din Protopopiatul Călărași, a fost săvârşită slujba de