Parohia Sfinții Apostoli – Călărași – Pelerini prin Transilvania

În zilele de 26-28 iulie 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părintelui nostru Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel din localitatea Călărași, Protoieria Călărași, a organizat un pelerinaj la mai multe lăcașuri sfinte și obiective istorice din Transilvania cu un grup de 56 de pelerini, sub coordonarea Părintelui Achim Vergil-Marian, preot II la parohia mai sus menționată.

 

În acest periplu transilvănean am vizitat următoarele obiective:

 

– Mânăstirea Suzana din jud. Prahova (cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae). A fost întemeiată în anul 1740, iar numele de ”Suzana” este moștenit de la ctitora Stanca Arisica din Săcele, care s-a numit prin călugărie Suzana;

 

– Mânăstirea Cheia din jud. Prahova (cu hramurile Sfânta Treime și Adormirea Maicii Domnului). Primul așezământ monahal a fost întemeiat de câțiva ciobani din Săcele, în jurul anului 1700. Actuala biserică este înălțată în 1835 de către doi ieromonahi din Transilvania (Damaschin și Iustin) și este pictată de Naum Zugravul, iar catapeteasma lucrată la Viena;

 

– Biserica Bod Colonie din jud. Brașov (cu hramurile Înălțarea Domnului și Sfântul Porfirie Kavsokalivitul). Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 2008, iar în anul centenarului, 2018, la data de 02 decembrie a fost sfințită;

 

– Cetatea Feldioara din jud.Brașov. Cunoscută și sub numele de Cetatea Marienburg, este datată din secolul al XIII-lea, fiind cea mai importantă fortificație ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania;

 

– Mânăstirea Bunești din jud. Brașov (cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe). A fost înființată în anul 1991, cu biserica în stil neobizantin și cu una dintre cele mai frumoase picturi din tot Ardealul;

 

– Cetatea Sighișoara din jud. Mureș. Conform unor mărturii, în anul 1191, pe locul în care se află Sighișoara de astăzi, se afla un post de pază militară  (Sandava), întemeiat de coloniști germani din regiunea Rinului de nord, care fuseseră invitați să se așeze în Transilvania de către regale Unghariei, Geza al II-lea, pentru a apăra granița de est. Însă prima atestare documentară a cetății datează din anul 1280. Este singura cetate medievală din Europa ce este locuită permanent;

 

– Mânăstirea Sighișoara  din jud. Mureș (cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie). A fost înființată în anul 1997. Prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire Arhimandritul Ghelasie Țepeș, stareț al mânăstirii între anii 1998-2020, așezământul monahal s-a dezvoltat prin zidirea bisericii mari, a unui corp de chilii (ce include stăreția, paraclisul și trapeza);

 

– Bisericile din Stațiunea Sovata (cu hramurile Adormirea Maicii Domnului și Schimbarea la Față). Biserica de lemn ”Schimbarea la Față”, a fost construită între anii 1931-1932 de meșterii localnici Ioan Vadas și Ludovic Duca. Cea dea doua biserică cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” a fost construită în anul 1929. După închinarea în sfintele locașuri, pelerinii s-au bucurat de o plimbare cu mocănița din Stațiunea Sovata până la Câmpul Cetății;

 

– Salina Praid din jud. Harghita. Este una dintre cele mai mari mine de sare din țară și Europa, extragerea sării făcându-se aici încă din perioada stăpânirii romane;

 

– Mânăstirea Izvorul Mureșului din jud. Harghita (biserica este construită în stil brâncovenesc, având hramul Adormirea Maicii Domnului). A fost înființată în anul 1996, fiind situată la poalele Muntelui Hășmașul Mare, la o altitudine de 950 m;

 

– Mânăstirea  Făgețel  din jud. Harghita (cu hramurile Sfânta Treime și Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul). A fost întemeiată în anul 1903. În condițiile Dictatului de la Viena și ale perioadei comuniste, viața monahală a fost întreruptă. Mânăstirea a fost reînființată în anul 1995;

 

– Mânăstirea Diaconești din jud. Bacău (cu hramul Adormirea Maicii Domnului). A fost înființată în anul 1998 din dragoste pentru valorile ortodoxe și naționale și cinstirea jertfei mărturisitorilor români;

 

– Mânăstirea Dălhăuți din jud. Vrancea (cu hramurile Izvolrul Tămădurii și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil). A fost întemeiată în secolul al XV-lea. A folosit ca închisoare germană pentru prizonierii ruși, în timpul Primului Război Mondial. A fost desființată de regimul communist și reînființată în anul 1990. Mânăstirea deține și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce a fost recuperată de la Muzeul Național de Artă din București.

 

În ultima zi a pelerinajului toți pelerinii au participat la un concurs-evaluare ce a constat din întrebări despre  obiectivele religioase și laice vizitate în cele trei zile de pelerinaj. Toți cei 56 de pelerini au fost recompensați cu diverse obiecte de colportaj (cărți, CD-uri, cruciulițe, iconițe ș.a.).

 

Scopul pelerinajului a fost acela de a arăta cât de importantă este rugăciunea particulară și obștească în viața personală și bisericească, mai ales, că anul acesta, Biserica Ortodoxă Română se află în Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului.

 

Mulțumim lui Dumnezeu și Maicii Preasfinte pentru binecuvântările primite în acest minunat pelerinaj pe meleaguri transilvănene.

 

A consemnat Părintele Achim C.Vergil-Marian, preot II la Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Călărași