În ziua de joi, 26 februarie 2026, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Slobozoiei și Călărașilor, în biserica cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Boșneagu, Protopopiatul Călărași, s-a desfășurat cercul catehetic ce a avut ca titlu: ,,Lăsați copiii să vină la Mine – dragostea lui Iisus față de copii”.
Cateheza a fost susținută de părintele paroh Cotea Vasile, în prezența a 16 copii, fii ai parohie. Părintele, după rugăciunea de început a activității catehetice, le-a vorbit copiilor despre dragostea pe care o are Domnul nostru Iisus Hristos față de ei.
Părintele Achim Vergil-Marian, responsabil catehizare, a prezentat copiilor contextul evanghelic al întâlnirii lui Hristos cu cei micuți, precum și pilda fiului risipitor sau a tatălui iubitor, încredințându-i pe cei mici de grija pe are o are Iisus, părinții și duhovnicul față de ei, iar părintele Vintilă Cătălin-Mihai, de la Parohia Vărăști, a subliniat importanța rugăciunii comune în sânul familiei și a sincerității copiilor față de părinții lor și de Mântuitorul Hristos.
La această activitate au fost prezenți preoți din Cercul Catethetic nr.6 precum și domnul Manolache Ștefan, profesor de chimie în cadrul școlii gimnaziale ”Prof. Univ. Dr. Adrian V. Rădulescu-Dorobanțu” din comuna Dorobanțu.
După rugăciunea de încheiere a activității catehetice, părintele responsabil pentru catehizare Achim Vergil-Marian a adus mulțumiri paticipanților, felicitând pe părintele susținător al catehezei și pe copii, oferindu-le câte o iconiță cu chipul Sfântului Arhanghel Mihail și câte o cărticică de rugăciuni, iar părintele paroh a răsplătit pe cei prezenți cu dulciuri de post.
A consemnat Părintele Achim Vergil-Marian, responsabil catehizare Protopopiatul Călărași





