Hramul Protopopiatuluil
Soborul Maicii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos 26 decembrieOcrotitorii Eparhiei
Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi 22 septembrieOcrotitorii Eparhiei
Sfinții Mucenici, doctori fără de arginți, Epictet și Astion de la Halmyris 8 iulieLa propunerea unor fii şi fiice duhovniceşti am primit cu bucurie dorinţa lor de a poposi pentru o zi pe urmele Sfântului Dimitrie Basarabov, Ocrotitorul Bucureştilor pentru a spori duhovniceşte pe cei care m-au însoţit în perioada Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel atunci când fiecare ne străduim să intensificăm atenţia spre sufletele noastre în completarea abţinerii de la alimentele de origine animală. Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Slobo...
Cele mai noi informații din biserici și mănăstiri aflate în Bărăgan...
Miercuri, 6 august 2025, în ziua de mare sărbătoare a praznicului Schimbării la Față a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Litu...
Biroul Mass-Media
Sprijin educațional și ajutor medical, acordat în Permanența Consiliului Eparhial – 5 august 2025 05.08.2025Biroul Mass-Media
Slujbă arhierească la Catedrala Episcopală din Slobozia în Duminica a VII-a după Rusalii 27.07.2025Biroul Mass-Media
Bărăganul Ortodox – Nr. 266 24.07.2025