La propunerea unor fii şi fiice duhovniceşti am primit cu bucurie dorinţa lor de a poposi pentru o zi pe urmele Sfântului Dimitrie Basarabov, Ocrotitorul Bucureştilor pentru a spori duhovniceşte pe cei care m-au însoţit în perioada Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel atunci când fiecare ne străduim să intensificăm atenţia spre sufletele noastre în completarea abţinerii de la alimentele de origine animală.
Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, am purces la drum în dimineaţa zilei de Vineri spre Bulgaria pe o zi ploioasă dar cu credinţa şi speranţa că ne vom bucura la atingerea obiectivului nostru povestindu-le pelerinilor de bucuriile sufleteşti şi realizările profesionale pe care eu le-am primit personal atunci când m-am rugat înaintea Sfintelor Moaşte încă de când eram elev în anul al III-lea la Seminarul Sfântul Ioan Gură de Aur din Slobozia şi mai apoi fiind student, masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi profesor nu pot să-mi ascund emoţia că sunt recunoscător lui Dumnezeu că ne ajută să vedem şi locul unde Sfântul s-a nevoit în viaţa sa pământească.
Înaintea prânzului cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Sfântului am ajuns la Peştera impresionantă ca aşezare dar modestă în interior. În atmosfera de rugăciune creată ne-am închinat fiecare, am mulţumit pentru toate şi am pornit spre celelalte obiective din traseul nostru.
La câţiva kilometri de Basarabov se află satul Ivanovo acolo se găsesc Bisericile rupestre aflate în patrimoniul mondial Unesco unde de asemenea pelerinii s-au închinat şi fiecare au dorit să cumpere câte un suvenir pentru cei dragi.
După amiază am revenit în ţară unde am cercetat spre închinare şi rugăciune Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Municipiul Giurgiu, Mânăstirea Comana şi am încheiat popasul nostru spiritual cu Mânăstirea Delta Neajlovului.
Pe tot parcursul călătoriei noastre, pe lângă sfaturi duhovniceşti şi informaţii despre istoricul Mânăstirilor vizitate, credincioşii au lăudat pe Dumnezeu, Maica Domnului şi Sfinţii Săi în Tropare şi Pricesne împreună cu Doamna Preoteasă Romica Noapteş, aşa cum o face în fiecare Duminică şi Sărbătoare în Sfânta Biserică.
Pe o vreme frumoasă de vară spre seară am revenit spre casele noastre recunoscători Proniei Divine că toate obiectivele au fost atinse şi cu dorinţa de a repeta această experienţă frumoasă de neuitat spre alte locuri cu încărcătură duhovnicească pentru fiecare dintre noi.
A consemnat părintele Dănuţ Noapteş, preot II la Parohia Independenţa din Protopopiatul Călăraşi.
[https://sf-esc.ro/files/images//2014/07/POZA-21.jpg”] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/07/POZA-41.jpg”] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/07/POZA-6.jpg”]