Hramul Protopopiatuluil
Soborul Maicii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos 26 decembrieOcrotitorii Eparhiei
Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi 22 septembrieOcrotitorii Eparhiei
Sfinții Mucenici, doctori fără de arginți, Epictet și Astion de la Halmyris 8 iulieParohia Independența din Protopopiatul Călărași a organizat o excursie de o zi în data de 31 mai 2024, cu copiii din grupul catehetic „Sfântul Atanasie” al parohiei, la Mănăstirea Comana și Parcul de Aventură Comana. Aceștia au primit în dar această excursie ca drept răsplată pentru întreaga activitate pe care au desfășurat cu ocazia Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul care vindecă”. Prima oprire a avut loc la Mănăstirea Comana, unde cei mici au vizitat ansamblul voievodal „Cet...
Cele mai noi informații din biserici și mănăstiri aflate în Bărăgan...
Cu ocazia sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, miercuri, 21 mai 2025, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în b...
Biroul Mass-Media
Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial din data de 20 mai 2025 20.05.2025Biroul Mass-Media
Slujbă arhierească și hirotonie în Parohia Țăndărei Gară I, Protopopiatul Fetești 18.05.2025