Cu ajutorul lui Dumnezeu și anul acesta, 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului, a fost o zi deosebită în Parohia Independența. Ca în fiecare an, în prima zi de vară, 1 iunie, sărbătorim cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – ,,copilăria’’. Este ziua în care revenim cu toţii la momentele tandre şi plăcute ale copilăriei inocente, alături de generaţia în creştere. Este ziua în care încercăm încă o dată să conştientizăm, că interesul pentru copil trebuie să fie unul prioritar şi toţi copiii au nevoie de sprijinul şi atenţia noastră zi de zi.
„1 Iunie este cel mai bun prilej de a sărbători copilăria și copiii, de a le oferi iubirea și aprecierea noastră,” a declarat Părintele Gheorghe Marcian . „Ne dorim să susținem formarea tinerilor în spiritul valorilor creștine autentice, prin activități care să le dezvolte abilitățile practice și cunoștințele.”
Parohia Independenta din Protopopiatul Călărași, prin dragostea și grija purtată de părintele paroh Gheorghe Marcian și a doamnei preotese Gheorghe Mariana, alături fiindu-ne și doamna directoare a Școlii George Vâlsan – Coman Nella am organizat o petrecere în aer liber în curtea Bisericii pentru a celebra- Ziua Copilului. Părintele Gheorghe Marcian i-a felicitat și i-a binecuvântat pe toți copiii și pe toți cei care ajută copiii să simtă iubirea și binecuvântarea lui Hristos în viețile lor.
Evenimentul a fost o expresie a grijii iubitoare pe care Biserica noastră o are față de copii. Însuși Mântuitorul nostru ne îndeamnă să îi imităm pe copii în curăție și în puritatea sufletului. Le-a adus zâmbete și bucurie pe fețele copiilor, care au participat la diverse jocuri, concursuri de cultură generală și activități recreative. Organizatorii i-au așteptat pe sărbătoriți cu prăjituri amandină, vată pe băț, sucuri, înghețată, acadele și alte bunătăți, precum și cu, pictură pe față, baloane, mingii și diverse activități gândite cu drag pentru ei, în această zi specială pentru toți copiii.
Tuturor copiilor, mici și mari, le dorim un sincer „La mulți ani!”. Dumnezeu să îi binecuvânteze cu înțelepciune, bucurii alese și multă sănătate!
A consemnat preacucernicul părinte paroh Gheorghe Marcian, de la parohia Independența, din Protopopiatul Călărași.