Copilul – dar al lui Dumnezeu pentru familie

 

(Ziua Internațională a copilului)

Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, prin grija părintelui protopop Dinu Vasile Viorel, Centrul de Consiliere și Sprijin – serviciu social acordat în comunitate persoanelor adulte, a organizat în data de marți, 2 iunie 2026, o activitate recreativă dedicată copiilor familiilor beneficiare.

În cadrul activității, copiii au participat la vizionarea filmului „Heidi – Legenda râsului din Alpi”, o poveste plină de sensibilitate, care evidențiază valori precum prietenia, bunătatea, curajul și importanța familiei. Prin intermediul acestui film, cei mici au avut ocazia să descopere exemple frumoase de solidaritate și respect față de cei din jur.

După vizionarea filmului, copiii au petrecut momente de bucurie și socializare la o pizzerie, unde au servit pizza și suc, împărtășind impresii despre experiența trăită împreună.

Evenimentul a urmărit nu doar să marcheze Ziua Copilului, ci și să ofere momente de bucurie și sprijin emoțional copiilor care provin din medii vulnerabile.

Această activitate se înscrie în seria manifestărilor dedicate Anului Omagial al familiei creștine, având ca scop evidențierea importanței copilului ca dar al lui Dumnezeu pentru familie și societate. Fiecare copil reprezintă o binecuvântare și un dar prețios, iar susținerea dezvoltării sale armonioase constituie o responsabilitate comună a familiei, Bisericii și societății.

A consemnat Bădica Cătălina, asistent social în cadrul Protopopiatului Călăraşi