PAROHIA INDEPENDENTA ȘI-A SĂRBĂTORIT OCROTITORUL

,,Hramul împlinește același rol în viața bisericii, ca și îngerul păzitor în viața credincioșilor”!

 

 

 

Duminică, 7 ianuarie 2024, când Sfinții Părinți ai Bisericii au rânduit a se prăznui Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, parohia Independența din Protopopiatul Călărași și-a sărbătorit ocrotitorul. În această zi de sărbătoare și de bucurie pentru parohie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele secretar al Protopopiatului Călărași, Dobre Laurențiu Marian, alături de un sobor de preoți de la parohiile învecinate. Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși, precum și a oficialităților locale și centrale, în frunte cu domnul președinte al Consiliului Județean. Vorbind despre Sfântul Ioan Botezătorul, Domnul Iisus Hristos spune că este cel mai mare om născut din femeie. Aceasta pentru că el este prorocul care nu numai că vorbește despre Dumnezeu, dar Îl și vede.

 

Hramul împlinește același rol în viața bisericii, ca și îngerul păzitor în viața credincioșilor! Hramul priveghează continuu la viața spirituală a credincioșilor care vin la sfântul locaș, cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste. Aceste lucruri despre hramul unei biserici se cunosc foarte bine de toată lumea, deoarece ziua hramului unei biserici este motiv de creștere sufletească, de bucurie și de sărbătoare pentru creștini!

 

Predica rostită de către părintele doctor Alin Barz, de la Parohia Potcoava a evidențiat importanța și frumusețea duhovnicească a acestei sărbători în istoria mântuirii neamului omenesc. În cuvântul său de învățătură a scos în evidență și termenul de „sobor”, care înseamnă adunarea credincioșilor veniți în sfânta biserică, a doua zi după praznicul Botezului Domnului sau al Teofaniei, pentru a-l cinsti, în chip deosebit, și pe cel ce s-a învrednicit a-L boteza pe Mântuitorul Iisus Hristos în apa Iordanului, și anume pe Sfântul Prooroc Ioan, Înaintemergătorul Domnului. Se cuvine să ne arătăm totdeauna dragostea și recunoștința noastră față de el, deoarece, împreună cu Maica Domnului, se roagă neîncetat pentru noi, în fața Tronului ceresc, așa cum îi vedem reprezentați în iconografie, de-a dreapta și de-a stânga Domnului Iisus Hristos, Arhiereu veșnic și Judecător.

 

La final, părintele paroh Gheorghe Marcian a mulțumit preoților prezenți, familiei Anghel Constantin si Elena și tuturor celor care s-au ostenit pentru organizarea acestui hram, oferind tuturor o agapă frățească.

 

A consemnat preacucernicul părinte paroh Gheorghe Marcian, de la parohia Independența, din Protopopiatul Călărași.

 

Cele mai recente articole