Concursul Interjudețean cu tematică religioasă de creație plastică, ediția XI-a – Etapa pe Protopopiatul Călărași

Miercuri, 16 noiembrie 2022, cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la Protopopiatul Călărași s-a desfășurat etapa de evaluare – jurizarea pe protopopiate, în cadrul Concursului Interjudețean cu tematică religioasă de creație plastică, ediția a XI-a, de către o comisie condusă de către preacucernicul părinte Vasile Viorel Dinu, protopop al Protopopiatului Călărași.

Tema de anul acesta al acestui concurs interjudețean de creație plastică este „2022 – Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului şi Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simenon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț” în Patriarhia Română.

În cadrul acestui concurs au participat un număr de 100 de lucrări ale elevilor din Protopopiatul Călărași, dintre care au fost aleși câștigătorii acestei etape la nivel de protopopiat, pentru fiecare ciclu școlar în parte, vernisajul expoziției – concurs de icoane urmând a fi organizat în data de 14 decembrie 2022, începând cu orele 12:00, la Centrul Cultural Ionel Perlea, când premiile vor fi înmânate de către Preasfinţitul VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor.

Scopul acestui concurs este acela de a cultiva dragostea față de țară și de Biserică, și de a-i educa pe copii în sensul respectării valorilor tradiționale și a afirmării propriei identități religioase, culturale și naționale.

A consemnat preacucernicul părinte Laurențiu Marian Dobre, secretar al Protopopiatului Călărași.

Related Posts

Sari la conținut