Grupul de cateheză al Parohiei Independența în excursie la mare

Membrii Grupului de cateheză al Parohiei Independența, din Protopopiatul Călărași au avut parte de o surpriză inedită – o excursie binemeritată pe litoralul Mării Negre, ca răsplată pentru efortul depus pe parcursul întregului an la activitățile desfășurate în cadrul orei de cateheză, fiind însoțiți de părintele paroh Gheorghe Marcian și de doamna preoteasă Gheorghe Mariana.

Bucuria copiilor a fost cu atât mai mare întrucât pentru unii dintre ei a fost pentru prima dată când au văzut marea. Sub îngrijirea însoțitorilor, copiii s-au bucurat de valurile mării, de nisipul fin și de diferite jocuri în aer liber.

Astfel de excursii sunt binevenite, atât ca răsplată pentru efortul de participa la activitățile inițiate în cadrul parohiei, cât și pentru a facilita legătura dintre preot, copii și familiile acestora.

Scopul excursiei a fost unul educativ, fiind și un imbold pentru alți copii și tineri să participe, în viitor, la activitățile catehetice și pastoral-misionare ale parohiei.

A consemnat părintele Gheorghe Marcian, paroh al parohiei Independența, din Protopopiatul Călărași.

Related Posts

Sari la conținut