1 IUNIE – Zâmbet de copil în Parohia Independența

„Luați seama să nu disprețuiți pe aceștia prea mici, căci va spun Eu vouă că îngerii lor din ceruri pururea văd fața Tatălui Meu Care este în ceruri” (Matei:18,10)

 

 

 

În fiecare an, în prima zi de vară, 1 iunie,  se serbează „Ziua Internațională a Copilului”, prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viața fiecărui om – copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a aprecia și iubi copiii și de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea.

 

În duminica premergătoare acestei date, în Parohia Independența, la ora de cateheză a fost sărbătorită această zi cu mare bucurie de cei mici. Ora a debutat cu activități  specifice copilăriei. Copiii  s-au recreat prin diferite jocuri sportive în aer liber cum ar fi: unde a  sunat clopoțelul, scaune muzicale, tras funia, ștafeta cuburilor, joc cu mingea, acest prilej fiind un bun motiv pentru legarea de noi prietenii.

 

Așadar, 1 iunie reprezintă Ziua Copilului, ziua în care toți copiii trebuie să se simtă bine, să primească cadouri, să se distreze împreună. În această zi, fiecare dintre noi își amintește de momentele frumoase ale copilăriei, întorcându-se cu gândul în trecut sau retrăind-o prin ochii oricărui copil.

 

Ziua Copilului este o sărbătoare care ne îndeamnă să ne minunăm și să ne bucurăm de fiecare zi și clipă a vieții, precum cei mici. Să sărbătorim alături de copii, nepoți, frați sau vecinii noștri și să ne lăsăm inspirați de bucuria lucrurilor simple sau … să nu uităm de copilul din noi. Așadar, această zi este un bun prilej pentru a uita de toate grijile, de a ne aminti de „cea mai frumoasă iluzie” … copilăria.

 

1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului trebuie să însemne multe bucurii pentru copii, baloane colorate, jucării, dulciuri, hăinuțe noi, jocuri și distracții în parcuri, prietenii noi, generozitate, dragoste, inocență, puritate, duioșie, pictură, dansuri, plimbări, desene pe asfalt, filme, urări, felicitări. La finalul orei, copiii prezenți la acest eveniment  au cântat ,,Hristos a Înviat”, apoi au participat la masa festivă special pregătită pentru ei, care a fost binecuvântată de către  părintele paroh Gheorghe Marcian. Doamna preoteasa Gheorghe Mariana le-a pregătit bomboane, prăjituri, tort, suc și pizza. 1 Iunie 2022, a fost o zi plină de culoare, energie pozitivă și multe zâmbete.

 

La mulți ani tuturor copiilor, să ne bucuram de ei și să ne străduim să le oferim o lume mai bună!

 

A consemnat părintele Gheorghe Marcian, paroh al parohiei Independența, din Protopopiatul Călărași.