Ședință administrativă cu preoții din Protopopiatul Călărași

Marți, 10 iunie 2025, cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU, a avut loc ședința administrativă lunară cu toți preoții din cadrul Protopopiatului Călărași.

În cadrul acestei ședințe a participat ca delegat din partea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preacuviosul părinte arhimandrit Rafail Mîț, Vicar Eparhial.

După ce a fost rostită rugăciunea de început, preacuviosul părinte vicar a transmis tuturor preoților din Protopopiat arhiereasca binecuvântare din partea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, după care a felicitat preoții pentru buna administrare a parohiilor. 

În continuarea şedinţei, preacucernicul părinte Vasile Viorel Dinu, Protopop al Protopopiatului Călărași a comunicat preoților adresele primite de la Centrul Eparhial, referitoare la Sectoarele Administrativ-Bisericesc, Economic-Gospodăresc, Cultural și Social-Misionar.

Cu această ocazie, preacucernicul părinte paroh Țiței Emil-Ștefăniță de la Parohia Vișini, din Protopopiatul Călărași, a prezentat referatul: ,, Ascultarea de duhovnic - între libertate și responsabilitate”.

Ședința administrativă s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „ Cuvine-se cu adevărat”.

           A consemnat preacucernicul părinte Ionuț Oprișan, secretar al Protopopiatului Călărași.