În ziua de 18 august 2024, Parohia Independenta din Protopopiatul Călărași a participat cu doi copii din grupul de cateheză parohial „Sfântul Atanasie”, la Concursul de Toacă și Festival de muzică și dansuri populare „Toacă-n cer…” ediția a VII-a, organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” Amara, din Protopopiatul Slobozia, unde zeci de copii din mai multe județe din țară s-au întrecut într-un concurs aparte – cel de bătut toaca, o îndeletnicire care necesită ureche muzicală și îndemânare.
Bătutul la toacă nu este doar o bătaie într-un lemn, ci este un cântec închinat ca rugăciune, care prevestește utrenia și liturghia, iar după cum vedem copiii sunt foarte încântați și entuziasmați de acest concurs si dornici de a participa. Acest concurs are loc din dorința de a atrage copiii spre sfânta biserică, de a sublinia importanța rugăciunii în viața comunitară a Bisericii și rolul esențial al sunetului de toacă în exercitarea cultului, dar și de a încuraja participarea activă a tinerilor la sfintele slujbe. An de an acest concurs a luat amploare și prezintă din ce în ce mai mult interes pentru tinerii pasionați de bătutul toacei.
Toaca este ca o compunere: are început, cuprins și încheiere. Trebuie să înceapa ușor, cu câteva bătăi, cuprinsul e mai rapid, mai fluent, iar la final, tot așa, o lăsam ușor ca să încheiem melodic.
La final, concurenții din parohia Independența, au obținut următoarele: premiul special tânărul Radu Daniel din clasa a-V-a, iar tânărului Lisiuc Yannis, cls.a-V-a diploma de participare. Ne-am întors acasă bucuroși și emoționați, cu premiu câștigat pentru a doua oară în acest an la un astfel de concurs.
Dumnezeu să ne binecuvinteze și să ne sporească toate lucrurile de folos.
A consemnat preacucernicul părinte paroh Gheorghe Marcian, de la parohia Independența, Protopopiatul Călărași.




