Te Deum în cadrul școlilor din Călărași

Începutul fiecărui an școlar este un prilej de reînnoire și de așezare sub binecuvântarea lui Dumnezeu, Cel ce este „Începutul și Sfârșitul” (Apocalipsa 22, 13) și „Dătătorul a tot darul bun și a tot darul desăvârșit” (Iacov 1, 17).

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, ca mamă duhovnicească a poporului, Biserica, cheamă în această zi atât pe elevi, cât și pe părinți și profesori, la rugăciunea comună a TEDEUM-ului, mulțumind pentru binefacerile primite și cerând harul lui Dumnezeu pentru rodirea cunoștinței și a faptelor bune.

Sfânta Scriptură ne învață că „frica de Domnul este începutul înțelepciunii” (Pilde 1, 7), arătând că adevărata educație nu se reduce doar la acumularea de cunoștințe, ci se împlinește în dobândirea discernământului și a virtuților.

Însuși Mântuitorul Hristos, „înțelepciunea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 24), a fost numit de Evanghelistul Luca drept „Cel ce sporea cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu și la oameni” (Luca 2, 52), oferindu-ne modelul creșterii armonioase în familie, școală și comunitate.

De aceea, rugăciunea comună la început de an școlar nu este doar o tradiție, ci o necesitate duhovnicească: aducem înaintea lui Dumnezeu începutul activităților noastre, cerând luminarea minții pentru elevi, înțelepciune și răbdare pentru profesori, precum și binecuvântare pentru părinți. 

Astfel, înțelegem că educația devine o împreună-lucrare între școală, familie și Biserică, având ca țintă formarea „omului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 13).

În cadrul unităților de învățământ din județul Călărași s-au adus rugăciuni de mulțumire și de recunoștință față de Bunul Dumnezeu!