Procesiune în parohia „Sfântul Nicolae” Dichiseni

Har și bucurie în Parohia Sfântul Nicolae Dichiseni: Procesiune cu Veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași și Icoana Maicii Domnului.

În perioada 25–27 iulie 2025, parohia ,,Sfântul Nicolae” din Dichiseni a fost cuprinsă de o atmosferă de rugăciune, emoție și binecuvântare, odată cu primirea Veșmântului Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași și a unei icoane deosebit de frumoase a Maicii Domnului.

Procesiunea și programul liturgic s-au desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, spre bucuria credincioșilor și a întregii comunități.

Cu inimi deschise și suflete pline de nădejde, credincioșii din parohie, dar și din localitățile învecinate, au luat parte la această sărbătoare duhovnicească. A fost un moment de înălțare sufletească în care cerul parcă s-a unit cu pământul în rugăciune.

Programul liturgic a fost unul bogat, plin de har și binecuvântare. Punctul central a fost săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, la care au slujit nouă preoți, în prezența unui număr mare de credincioși. Răsunetul rugăciunilor, liniștea adâncă a momentelor de tăcere și lacrimile din ochii celor prezenți au fost mărturii vii ale lucrării lui Dumnezeu în mijlocul nostru.

O comunitate vie, unită în credință!

Prezența sfintelor odoare a fost o binecuvântare și un prilej de întărire pentru toți cei care au pășit pragul bisericii în aceste zile. Împreună am cântat, ne-am rugat, am rostit acatiste și am simțit cum dragostea lui Dumnezeu și ocrotirea Sfintei Parascheva și a Maicii Domnului ne învăluie cu blândețe.

Nu putem decât să-I mulțumim Domnului pentru aceste momente sfinte și să ne rugăm ca roadele lor duhovnicești să aducă pace, vindecare și nădejde în viața fiecăruia dintre noi.

                                                                                 

 

                                                                              A consemnat Preot paroh Soare Nelu