În zilele de 19-22 august 2024, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincentiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor , un grup de credincioși din Parohia Independența și municipiul Călărași, însoțiți de către părintele Gheorghe Marcian au purces într-un pelerinaj la mănăstirile dobrogene, cu dorința de a păși pe urmele „celui dintâi chemat”, Sfântul Apostol Andrei.
Prima zi a pelerinajului a început cu traversarea Dunării cu feribotul și ne-am îndreptat spre închinare la icoana făcătoare de minuni și Crucea de piatră de la Mănăstirea Dervent, cu arhitectura sa impunătoare și încărcătură spirituală. Credincioșii au putut experimenta frumusețea și istoria acestei mănăstiri plină de spiritualitate autentică ortodoxă, continuând rugăciunile și închinându-se la Mănăstirile Lipnița și Strunga, Pașii pelerinilor au fost călăuziți apoi spre punctul zero al creștinismului de pe teritoriul țării noastre: peștera Sfântului Apostol Andrei. Aici pelerinii s-au putut închina și ruga în voie, atât în peștera unde se crede că a locuit fratele Sf. Ap. Petru, pe perioada cât a propovăduit în Schiția Mică (Dobrogea de azi), cât și la celelalte două biserici ale mănăstirii. Pelerinajul a continuat cu rugăciuni și la alte oaze de spiritualitate din tinuturile Dobrogei : Mănăstirea Sfinților Români de la Poarta Albă, Mănăstirea Sfântul Ioan Rusu și Mănăstirea Casian.
Cea de a doua zi a pelerinajului a continuat pe Cheile Dobrogei, spre Mănăstirea Codru, Mănăstirea Visterna, Mănăstirea Cocoș din județul Tulcea, unde credinciosii au fost fascinați de biserica în care se află moaștele Sfinților Martiri de la Niculițel, din secolul al IV-lea – Zoticos, Attalos, Filip și Camasie – au admirat mozaicul poleit cu aur ce acoperă toată biserica, dar și icoana Maicii Domnului, brodată și împodobită cu mărgele. La scurt timp, ne-am oprit și la bazilica paleocreștină din Niculițel – locul unde au fost descoperite moaștele celor 4 sfinți martiri amintiți.
Pelerinajul a continuat la biserica Mănăstirii Saon, unde ne-am închinat cu evlavie, apoi au admirat păunii ce erau crescuți în apropiere, fiind recunoscut faptul că păunul este un simbol creștin care ornamentează obiectele paleocreștine. Mănăstirea Celic-Dere a fost următorul obiectiv deosebit: urcușul până la biserică, moara veche din vecinătate, dar și icoana Mântuitorului de aici au fost elemente memorabile.
Cea de a treia zi a continuat cu o frumoasă croazieră cu vaporul și un prânz pescăresc în frumoasa Deltă a Dunării, pe Brațul Sulina, Canalul Dunărea Veche, Rezervația Lac Nebunu s.a.
În cea de a patra zi a pelerinajului ne-am continuat rugăciunile cu trăirea profundă a credinței creștine și de a întări legătura lor cu Dumnezeu, la Mănăstirile; Valea Teilor, Cerbu, Topolog, Stejaru, Closca si Hagieni.
Pelerinajul a reprezentat o oportunitate de întărire a credinței și de a simți din plin momente de rugăciune și închinare în locuri sfinte. Pelerinii au avut privilegiul de a se conecta cu tradiția și spiritualitatea creștină, de a căuta liniștea și binecuvântarea într-un loc sfânt. Acest pelerinaj a fost un nou plilej de apropiere între credincioșii parohiei si ceilalti , o ocazie bună de catehizare și de îmbogățire duhovnicească, bine venită.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru această minunată ocazie de a vizita locuri sfinte pline de incarcatura duhovniceasca.
A consemnat preacucernicul părinte paroh Gheorghe Marcian, de la parohia Independența, Protopopiatul Călărași.

























