Duminică, 15 iunie 2025, cu prilejul împlinirii a 136 de ani de la nașterea în veșnicie a poetului național Mihai Eminescu, în biserica parohială cu hramul ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Călărași, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru primul patriarh al României Întregite Miron Cristea și pentru poetul național Mihai Eminescu.
Ce să-i aducem noi acestui suflet mare? Să-i aducem rugăciunile și lacrimile noastre pentru odihna și mângâierea în lumea cealaltă a sufletului său atât de zbuciumat în lumea asta (Traian Dorz la mormântul lui Mihai Eminescu).
După rugăciunea de pomenire a fost prezentată o cateheză cu titlul ”Patriarhul Miron Cristea despre Mihai Eminescu”, susținută de părintele Achim Vergil-Marian. A fost prezentată o scurtă biografie a celor doi: Patriarhul Miron Cristea (1868-1939) și Poetul Mihai Eminescu (1850-1889).
Ilie sau Elie Miron Cristea, la numai 27 de ani, a alcătuit și susținut în limba maghiară, în urma absolvirii cursurilor de Filosofie și Filologie modernă din cadrul Facultății de Litere și Filosofie a Universității Regale din Budapesta, în luna mai 1895, teza de doctorat, intitulată: ”Eminescu, viața și opera. Studiu asupra unor creații mai noi în literatura română”. Patriarhul Miron Cristea este cel dintâi care îl numește pe Eminescu luceafărul poeziei românești.
Au fost declamate câteva creații eminesciene: Doina, Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Pe lângă plopii fără soț.
La finalul activității catehetice toți cei prezenți au rostit, într-un glas, poezia-rugăciune a lui Mihai Eminescu adresată Maicii Domnului: ,,Rugăciune” (Crăiasă alegându-te)
A consemnat Părintele Achim C. Vergil-Marian, preot II la Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Călărași






