În ajunul sărbătorii ,,Înălțarea Sfintei Cruci’’, membrii grupului catehetic ,,Sfântul Atanasie” al parohiei Independența, Protopopiatul Călărași, au fost prezenți în biserica parohială pentru ora de cateheză, unde părintele Gheorghe Marcian le-a vorbit despre semnificația sărbătorii ce ne amintește de Patimile și Moartea lui Iisus Hristos pe Golgota și este considerată cea mai veche sărbătoare închinată lemnului sfânt. Tot în această zi, părintele le-a specificat că, Biserica Ortodoxa comemorează două evenimente istorice esențiale: aflarea Crucii de către Sfânta Împărăteasă Elena și înălțarea ei în fața poporului de către episcopul Macarie, la 14 septembrie 335, precum și aducerea Sfintei Cruci de la perși în 629, sub domnia împăratului bizantin Heraclius, pentru a fi așezată în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Potrivit tradiției, Sfânta Împărăteasa Elena a descoperit pe Golgota trei cruci. Patriarhul Macarie a stabilit care era Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, atingând pe rând crucile de o femeie moartă, care a înviat la contactul cu crucea adevărată.
Tot în aceasta zi a avut loc deschiderea oficială a Anului Catehetic 2025-2026, copiii fiind așteptați în fiecare duminică pentru a participa la diverse activități catehetice sau educaționale. La început de an școlar este foarte important să facem bucurii copiilor prin a le oferi în dar câte un ghiozdan echipat cu rechizite. Este un semn că nu sunt singuri, că Biserica le este aproape și îi încurajează să rămână la școală. Părintele a continuat cu rostirea de cereri speciale pentru binecuvântarea noului an școlar și rugăciuni pentru luminarea minții în vederea obținerii unor rezultate bune la învățătură.
Prin aceste gesturi, dorim să le insuflam copiilor încredere și să le arătăm că educația este un dar prețios. Copiii s-au bucurat și au mulțumit pentru darurile primite, cu dorința și nădejdea obținerii unor rezultate cât mai bune în acest an școlar.
La final aceștia au servit bomboane , înghețată, dulciuri si suc.
A consemnat preot paroh Gheorghe Marcian







