Marșul pentru Viață – Fiecare om contează – organizat în Protopopiatul Călărași

Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Călărași, a organizat în ziua de sâmbătă, 29 martie 2025, ,,Marșul pentru Viață – Fiecare om contează”. 

Acest eveniment s-a aflat la a XV-a ediție națională, iar tema din acest an ,,Fiecare om contează” – a oferit posibilitatea schimbării mentalității oamenilor în privința necesității și eficienței sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină, a femeilor însărcinate și a tuturor mamelor. 

În cadrul acestui eveniment au fost reafirmate valorile familiei creștine tradiționale, îndeosebi darul sfânt al vieții prin nașterea de copii și creșterea lor în credință sfântă și iubire milostivă.

          La Biserica Sfânta Mare Muceniță Anastasia, a fost oficiată slujba de Te Deum, săvârșită de către preacucernicul preot Vasile Viorel Dinu, Protopop de Călărași, preacucernicul preot Ionuț Oprișan, secretar al Protopopiatului Călărași și preacucernicul preot Inspector de religie Mișu Oprică Spiroiu. După aceea, părintele Vasile Viorel Dinu a dat citire cuvântului Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

În continuare, copiii coordonați de preoți, dirijori și doamnele profesoare de religie au recitat poezii, au cântat și încântat pe cei prezenți. Au fost recitate poezii închinate mamei, iar cântările închinate Maicii Domnului au adus bucurie în inimile și pe chipurile celor prezenți.

Mesajul copiilor prin desenele realizate a fost că fiecare om contează, indiferent de statutul social sau vârstă, familia și educația sunt factori importanți în dezvoltarea fiecărui om în parte, precum și faptul că mama se jertfește totdeauna pentru copii ei. Apoi au fost plantați copaci în parcul din preajma bisericii Sfânta Mare Muceniță Anastasia, moment care a încântat pe copii.

 

A consemnat preacucernicul preot Ionuț Oprișan, secretar al Protopopiatului Călărași.