Duminică, 24 mai 2026, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, sub coordonarea preacucernicului părinte paroh Cornel Vasilică Andrei, de la Parohia „ Sfântul Spiridon” – Ogoru, Protopopiatul Lehliu, a organizat Concursul Național de Toacă : „Veniti creștini la rugăciune”, ajuns la cea de-a XI-a ediție. Printre concurenții aflați din toate colțurile țării s-au aflat copii din grupul catehetic ,, Sfântul Atanasie’’ al Parohiei Independența din Protopopiatul Călărași, coordonați de părintele paroh Marcian Gheorghe, unde au obținut premiul II și mențiune.
Acest concurs a fost organizat cu scopul de a duce mai departe această frumoasă tradiție și de a ne întări în credință. Concursul a reunit tineri talentați, motivați să mărturisească credința ortodoxă și tradițiile creștine atât prin sunetul toacei, prin portul tradițional, cât și prin interpretarea de pricesne. Într-o atmosferă încărcată de emoții, tinerii participanți au fost împărțiți în șase categorii . Toți concurenții și-au arătat talentul, momentele de măiestrie și iscusință în interpretare, fiind completate de o serie de pricesne.
Bucuria acestui lucru împlinit ne responsabilizează să repetăm an de an acest concurs prin prezenţa copiiilor și ne face să înţelegem că sunt păstrători ai tradiţiilor bisericeşti.
A CONSEMNAT PREOT PAROH GHEORGHE MARCIAN
[img]https://protoieriacalarasi.ro/files/protoieriacalarasi/2026/05/24-mai-2026-independenta-cl-1-.jpeg[/img][img]https://protoieriacalarasi.ro/files/protoieriacalarasi/2026/05/24-mai-2026-independenta-cl-2-.jpeg[/img][img]https://protoieriacalarasi.ro/files/protoieriacalarasi/2026/05/24-mai-2026-independenta-cl-3-.jpeg[/img][img]https://protoieriacalarasi.ro/files/protoieriacalarasi/2026/05/24-mai-2026-independenta-cl-4-.jpeg[/img][img]https://protoieriacalarasi.ro/files/protoieriacalarasi/2026/05/24-mai-2026-independenta-cl-5-.jpeg[/img]