Luni, 05 iunie 2023, cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, Vicar Eparhial, a oficiat Sfânta Liturghie
Autor: Arhid. Nicușor-Silviu Dascălu
Preocuparea pentru educația și dezvoltarea armonioasă a copiilor reprezintă o constantă pentru slujitorii și comunitatea Parohiei Independența, din Protopopiatul Călărași astfel că ne străduim să
Duminică, 28 mai 2023, la ora de cateheză în Parohia Independența, din Protopopiatul Călărași, copiii s-au adunat cu emoție și freamăt alături de părinți, doamna
Creștinii au serbat joi, 25 mai 2023, Înălțarea Domnului, la 40 de zile de la Învierea Domnului, zi în care în toate bisericile, mănăstirile și
Joi, 25 mai 2023, în ziua prăznuirii Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos, la Cimitirul Central din Municipiul Călăraşi, a avut loc depunerea de coroane la
Miercuri, 24 mai 2023, Protopopiatul Călăraşi în colaborare cu Liceul Danubius şi Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Antim Ivireanul” din Călăraşi au desfăşurat acţiunea social-educativă
Luni, 22 Mai 2023, cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Călărași a organizat în parteneriat cu Centrul de Transfuzie
Prin grija părintelui protopop, Dinu Vasile Viorel, în zilele de 13 şi 14 mai 2023, Protopopiatul Călăraşi, prin parohiile arondate, a organizat o colectă pentru
În perioada 03 – 07 mai 2023 s-a desfășurat la Oradea, în județul Bihor, faza națională a Olimpiadei de Cultură și spiritualitate românească. Din
Marți, 09 Mai 2023, cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU, a avut loc ședința administrativă lunară cu toți preoții din cadrul Protopopiatului Călărași.