ARTICOLE
MAY
31
MON

Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, noule făcător de minuni!

Categoria Protopopiate    |     07:33

Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, noule făcător de minuni!

Galerie foto

      În ziua de 05 mai 2021, Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Călărași, Protopopiatul Călărași, s-a aflat în mare sărbătoare duhovnicească prilejuită de prăznuirea  Sfântului Cuvios Efrem ce Nou de la Nea Makri (Grecia). 

      Sfântul Efrem ce Nou se bucură de o cinstire aparte în parohia noastră prin prezența papucelului său în sfânta biserică, dar și prin purtarea numelui său de către mulți dintre copiii enoriașilor noștri. 

      Cu acest prilej a fost săvârșită slujba Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți, iar răspunsurile liturgice au fost date de către grupul vocal al parohiei care, la momentul chinonicului, au interpretat pricesne pascale. 

      La momentul predicii, Părintele Lazăr Costel, de la Parohia Sfântul Nicolae din comuna Modelu, a reliefat viața și minunile Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, îndemnându-ne pe toți la cinstirea sfinților prin imitarea vieții lor. 

      La sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele Protopop Dinu Vasile-Viorel, a adus un cuvânt de mulțumire lui Dumnezeu, Sfântului Efrem, precum și tuturor celor ce s-au implicat în buna organizare a acestui moment duhovnicesc.

      Toți cei prezenți au primit pachete cu alimente și cărți cu Acatistul Sfântului Efrem cel Nou..

      Sfinte Părinte Efrem, roagă-te lu Hristos Dumnezeu pentru toți binefăcătorii creștini, care iubesc frumusețea Casei Domnului!

 

      A consemnat Părintele Achim C. Vergil-Marian, preot II la Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Călărași