ARTICOLE
SEP
13
FRI

Procesiune în oraşul Silistra din Bulgaria

Categoria Noutăți    |     01:37

Procesiune în oraşul Silistra din Bulgaria

Vineri, 13 septembrie 2013, cu arhiereasca binecuvântare a Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, o delegaţie a Protopopiatului Călăraşi a participat la o procesiune pe străzile oraşului Silistra din Bulgaria cu o copie a Icoanei Maicii Domnului ,,Axioniţa”, făcătoare de minuni, din Karea, capitala Sfântului Munte Athos.

La această procesiune au luat parte Înaltpreasfinţitul Părinte Ambrozie, Mitropolitul Durostorului şi Preasfinţitul Părinte Boris, stareţ al mănăstirii Backovo – Bulgaria. Procesiunea cu Sfânta Icoană a pornit din centrul oraşului Silistra, unde a fost întâmpinată de cei doi Ierarhi către Catedrala ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

A urmat slujba Aghiazmei Mici şi Vecernia unită cu Litia săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Ambrozie, Mitropolitul Durostorului şi Preasfinţitul Părinte Boris, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

[https://sf-esc.ro/files/images//2014/01/1_13sept2013silistra1_big.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/01/13sept2013silistra2_big.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/01/13sept2013silistra3_big.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/01/13sept2013silistra4_big.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/01/13sept2013silistra5_big.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/01/13sept2013silistra6_big.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/01/13sept2013silistra7_big.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/01/13sept2013silistra8_big.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/01/13sept2013silistra9_big.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/01/13sept2013silistra10_big.jpg"]