ARTICOLE
JUL
29
MON

Corul Mihail Vulpescu în pelerinaj la mănăstirile din Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Categoria Noutăți    |     01:17

Corul Mihail Vulpescu în pelerinaj la mănăstirile din Mitropolia Moldovei și Bucovinei

În perioada 22 – 24 Iulie 2013, cu Arhiereasca Binecuvântare a Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor și sub atenta coordonare a Preacucernicului Părinte Ilie Ramon-Eugen, Protopop de Călărași, membrii Corului Mihail Vulpescu au mers într-un pelerinaj la mănăstirile din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, ce a avut ca scop întărirea comuniunii duhovnicești dintre membrii corului. În drumul către vetrele monahale, grupul a poposit la Mănăstirea Vladimirești, Catedrala din Brăila, Catedrala din Tecuci, Catedrala Mitropolitană din Iași, Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, Mănăstirea Hadâmbu, Mănăstirea Frumoasa, Mănăstirea Cetățuia, Mănăstirea Bârnova și Mausoleul de la Mărășești.

La Catedrala Mitropolitană din Iași, membrii corului s-au închinat cu evlavie la cinstitele moaște al Sfintei Cuvioase Parascheva. Acest popas duhovnicesc la mănăstirile din Moldova, a reprezentat un prilej de cunoaștere a comorilor istorice și spirituale ale Ortodoxiei românești.

[https://sf-esc.ro/files/images//2014/01/DSCN1302_big.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/01/DSCN1320_big.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/01/DSCN1335_big.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/01/DSCN1351_big.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/01/DSCN1363_big.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/01/DSCN1382_big.jpg"]