ARTICOLE
MAR
02
MON

Tradiția Mărțișorului pe înțelesul micilor creștini în Parohia Independența

Categoria Noutăți    |     12:36

Tradiția Mărțișorului pe înțelesul micilor creștini în Parohia Independența

Galerie foto

În așteptarea sărbătorii dedicate cinstirii mamelor copiilor care vin la Sfânta Biserică dar mai ales la orele de cateheză am organizat cu aceștia o frumoasă activitate care a stârnit mult interes și pasiune din partea acestora pentru cunoașterea tradițiilor legate de această temă.

Pentru început le-am amintit copiilor că Mărțișorul este un obicei specific românesc, care nu se regăsea și la alte popoare în vechime așa cum era întâlnit la noi. În timp, tradiția mărțișorului a fost preluată și de alte populații de la sud de Dunăre.

Așadar putem spune că Mărțișorul este o tradiție în România, Republica Moldova și teritoriile învecinate locuite de români sau aromâni. Obiceiuri similare sunt întâlnite în Bulgaria, Albania și Macedonia.

După această prezentare copii au avut parte și de o demonstrație practică cu ajutorul doamnei educatoare Romina Noapteș care le-a adus copiilor materiale  necesare confecționării de mărțișoare pe etamină.  I-a  învățat pe acești micuți cum poate ieși cu ajutorul acului și a ațelor colorate diferite modele de mărțișoare tradiționale creștine dar și cu motive florale.

Întreaga activitate s-a bucurat de un real succes și această bucurie a fost dusă mai departe la casele copiilor care vor oferi mamelor și bunicelor lor, aceste mărțișoare executate chiar de mânuțele lor spre amintirea acestui moment unic din viața lor.

A consemnat părintele Dănuț Noapteș, preot II la Parohia Independența din Protopopiatul Călărași.