ARTICOLE
DEC
03
TUE

Curtea de Argeș – leagănul istoric al neamului românesc

Categoria Noutăți    |     22:04

Curtea de Argeș – leagănul istoric al neamului românesc

Galerie foto

Cu prilejul zilei de 1 Decembrie „Ziua Națională a României”, când această zi marchează un eveniment istoric foarte important Unirea Transilvaniei cu România în anul 1918, cadrele didactice de la Școala Gimnazială ,,George Vâlsan“ din Independența, Bucur Mioara, Vasile Gabriela, Bălașa Ioana, Petcu Mărioara, împreună cu preotul Gheorghe Marcian, profesor de religie, au organizat o excursie în județul Argeș.

Primul obiectiv a fost Mănăstirea Curtea de Argeș, celebra biserică fiind clădită de Sfântul Neagoe Basarab pe vechiul sediu al Mitropoliei Țării Românești. Aici, copiii au fost foarte impresionați de monumentala construcție zidită cu sacrificii de meșterul Manole așa cum spune legenda.

Părintele ghid al mănăstirii le-a explicat importanța și semnificația pe care o poartă această mănăstire pentru istoria neamului românesc. În necropola mănăstirii se află mormintele regelui Mihai I, regina Ana și mama sa Elena.

În pronaos se află mormintele lui Neagoe Basarab, Despina doamna, Radu de la Afumați, Carol I, Ferdinand I întregitorul și ale reginelor Elisabeta și Maria. În fața mănăstirii se află un frumos aghiazmatar, iar în afara curții mănăstirii fântâna legendarului meșter Manole.

În imediata apropiere este și Biserica Domnească Sfântul Nicolae unde sunt așezate de la sfârșitul secolului al XIV-lea moaștele Sfintei Filofteia aduse de la Târnovo. Biserica a avut statut de Mitropolie a Ungrovlahiei, fiind vreme îndelungată necropola a domnitorilor munteni.

Drumul a continuat spre barajul Vidraru, construcție colosală ridicată cu sacrificii, unul dintre obiectivele strategice ale sistemului energetic românesc situate pe râul Argeș sprijinit pe versanții munților Pleasasi Vidraru, de-a lungul Transfăgărășeanului și este considerat de către specialiști o adevărată bijuterie inginerească. Aici, elevii au fost încântați de peisaj și impresionantul viaduct.

Un alt obiectiv al excursiei a fost la Muzeul Golești la „Atelierele lui Moș Crăciun”. Aici, copiii au participat la ,,Atelier de pictură pe globulețe”. Cea mai frumoasă, cea mai iubită și cea mai așteptată de către copii sărbătoare a anului este „Crăciunul”.

A consemnat preot paroh Gheorghe Marcian.