Protopopiatul Calarasi
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Copilărie cu bucurii şi speranţe de viitor în Parohia Independenţa

          Copilăria reprezintă pentru oricine un tărâm de poveste. Nimeni nu ştie când începe şi când se termină. Ştim doar că ne trezim într-o bună zi oameni mari şi ne tot amintim apoi ce frumos era şi cât de fericiţi eram în acel rai care nu se mai întoarce. De câte ori nu ne amintim de ce făceam acum 20 de ani şi nu ne amuzăm? Între copilăria generaţiilor din anii '80 şi cea de acum există cu siguranţă o diferenţă sesizabilă. Este şi firesc, având în vedere că lumea este într-o continuă evoluţie. Copiii de azi sunt evoluaţi, sunt în ton cu tehnologia, dar nu şi esenţa copilăriei, care este jocul, visul, libertatea, lipsa grijilor, lucruri care predispun mai mult la creativitate şi formarea unei gândiri autonome.

          Aceste gânduri frumoase ale unei jurnaliste creştine ne-au îndmnat încă o dată să fim alături de copii din Parohia Independenţa cu mici daruri pentru începutul anului şcolar 2019-2020.

          Auzind de această dorinţă a noastră, de a crea amintiri frumoase copiilor şi de a-i ţine aproape pe aceştia de Sfânta Biserică, câteva familii de bună credinţă ne-au sărit în ajutor şi am putut realiza această surpriză.

          Un număr de treizeci de ghiozdane cu rechizite şi dulciuri au fost oferite copiilor care frecventează orele de Catheză pe care le realizăm în fiecare duminică după amiază în Sfânta Biserică.

          Mulţumim tuturor colaboratorilor din Parohia Independenţa care ne sprijină la realizarea tuturor proiectelor de promovare a valorilor creştine şi de ajutorare a persoanelor care au nevoie de sprijin din partea noastră.

A consemnat preot II Nopateș Dănuț de la Parohia Independența din Protopopiatul Călărași.

Noutati