Protopopiatul Calarasi
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Ședința administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Călărași

Marți, 13 august 2019, a avut loc Ședința administrativa a preoților din Protopopiatul Călărași.

În cadrul acestei ședințe a participat, ca delegat din partea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preacucernicul părinte consilier Ioan-Florin Simion, Consilier Administrativ Bisericesc al Centrului Eparhial.

După ce a fost rostită rugăciunea de început, preacucernicul părinte Ioan Florin Simion a luat cuvântul, transmițând Arhierești Binecuvântări tuturor celor prezenți din partea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, împreună cu urări de însănătoșire grabnică pentru părintele Gheorghe Marcian de la parohia Independența, care a suferit o operație pe cord deschis. În continuare, părintele consilier a adus la cunoștință tuturor celor prezenți faptul că toate procesele verbale de inspecție la parohii ale protopopului au fost analizate și au fost trasate sarcinile ce trebuie duse la îndeplinire, îndemnându-i totodată pe preoți să respecte termenele stabilite prin implicarea mai mare din partea unora dintre aceștia, iar acolo unde nu sunt îndeplinite, să fie propuse sancțiuni.

De asemenea, părintele a punctat și câteva detalii despre Examenul de selecționare urbană care se va desfășura în data de 19 septembrie 2019 la Seminarul Teologic din Slobozia. Un alt aspect important descris de părintele consilier a fost legat de situațiile nefericite în care preoții sunt în proces de divorț, caz în care se pot înfățișa în fața instanțelor de judecată numai după obținerea Arhiereștii Binecuvântări în acest sens, îndemnându-i totuși să încerce să prevină aceste situații neplăcute. Un ultim aspect adus la cunoștința celor prezenți a fost necesitatea capelelor parohiale la fiecare biserică, în special în orașe.

În continuarea ședinței, preacucernicul părinte Ilie Ramon Eugen, Protopop de Călărași, a comunicat preoților adresele primite de la Centrul Eparhial referitoare la Sectoarele Administrativ-Bisericesc, Economic-Gospodăresc, Cultural și Social-Misionar, după care a dat cuvântul preacucernicului părinte Dumitru Florin, preot II la Parohia Sfântul Gheorghe din Municipiul Călărași, care a prezentat referatul ,,Patriarhul Nicodim Munteanu - înțelept păstor și apărător al Bisericii în timpul unei perioade tulburi din istoria țării”.

Ședința administrativă s-a încheiat cu discutarea cu privire la unele probleme pe care preoții le întâmpină în parohii și cu rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.

A consemnat preot Dobre Laurențiu Marian, secretar II al Protopopiatului Călărași.

Noutati