Protopopiatul Calarasi
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Cultivarea valorilor spirituale ale satului românesc în Parohia Independența

Este bine știut faptul că Istoria, tradiția și întreaga existență a satului românesc este strâns legată de relația omului cu Dumnezeu și cu pământul peste care Divinitatea l-a pus stăpân. Țăranul român a înțeles această poziție pe care l-a așezat Dumnezeu, ca pe o binecuvântare și  s-a comportat cu pământul nu ca un uzurpator ci ca un părinte, iubind mediul în care a trăit ca pe propria viață. Satele noastre poartă în ele întreaga dramă a poporului nostru, obligat să muncească din greu pentru orice împlinire cât de mică, să se plece înaintea mai marilor și să se mulțumească cu puțin, să-și vadă truda risipită și să trebuiască s-o ia de la capăt, să plângă și să râdă în același timp, să-și boteze copiii și să-și îngroape morții, să iubească mai mult lemnul (trecător) decât piatra (durabilă), să treacă și să petreacă prin lume, ca vântul „ce-adie pe poteci”, fără să tulbure lumea cea dezlănțuită.

Și în această vară un grup de credincioși din Parohia Independența în perioada 1-3 iulie 2019, au pornit într-un pelerinaj la mai multe mânăstiri istorice dar și la unele mai noi construite care încearcă să răspundă nevoilor spirituale a  creștinilor care trăiesc atât la sat cât și la oraș.

         Dintre mânăstirile vizitate amintim Mânăstirea Ghighiu, Mânăstirea Caraiman, Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului, Mânăstirea Izvorul Mureșului, Mânăstirea Sfântul Ilie Toplița, Mânăstirea Cașva, Mânăstirea Piatra Fântânele, Mânăstirea Dorna Arini, Mânăstirea Humorului, Mânăstirea Râșca și am încheiat această călătorie spirituală cu Mânăstirea Brazi din județul Vrancea.

         Prin acest pelerinaj am descoperit încă odată că țăranul simplu, a cărui minte și al cărui suflet au rămas neatinse de propaganda și frazeologia ideologică perfidă,  că adevăratul aur al României este pământul acestei țări, sfințit de sângele strămoșilor noștri vărsat pentru a-l apăra, sunt apa și aerul nepoluate, adevărata independență îi este asigurată de mica gospodărie țărănească, bogăția reală nu sunt banii, ci hrana și roadele care ies din munca mâinilor lui.

Așadar "Tradiția adevărată e singura merinde sufletească",  după  cum spunea marele scriitor Liviu Rebreanu pe care trebuie să o prețuim cu toții și să o punem în valoare cât mai bine.

 

         A consemnat părintele Dănuț Noapteș, preot II la Parohia Independența din Protopopiatul Călărași.

Noutati