Protopopiatul Calarasi
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Parohia Independența. Pelerinaj duhovnicesc

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 18-20 iunie 2019, Parohia Independența din Protopopiatul Călărași, a organizat un pelerinaj la Mănăstirile din Prahova, Ardeal și Vâlcea. Am plecat entuziasmați și dornici de a vizita locuri noi și de a ne încărca emoțional cu trăiri de nedescris atunci când ne întâlnim cu Hristos în locuri sfinte.

Credincioșii, în număr de 56 persoane, însoțiți de preotul paroh Gheorghe Marcian au vizitat mai multe mănăstiri, hrănindu-se spiritual prin închinarea la Sfintele Moaște, ascultând cuvânt de folos de la viețuitorii mânăstirilor, participând la slujbă și înălțând rugăciuni către Dumnezeu pentru țara noastră și pentru familie.  Părintele acordă asistență religioasă menținând atmosfera de evlavie și rugăciune, iar prin credință, descoperim noi soluții prin care Biserica dă putere omului să meargă mai departe pe urcușul ce duce spre îndumnezeire.

În prima zi a pelerinajului credincioșii s-au închinat și rugat la mănăstirile de lângă București și din Prahova: Mănăstirea Țigănești, Mănăstirea Pissiota, Mănăstirea Zamfira, Mănăstirea Suzana, Mănăstirea Cheia, unde ne-am închinat la părticele din Sfinte Moaște și la icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului.

Ziua I – a pelerinajului s-a încheiat cu Mănăstirea Sfântul Dumitru Sighișoara unde am fost cazați.

În a doua zi a pelerinajului după participarea la Sfânta Liturghie, ne- am îndreptat pașii spre Mănăstirea Recea, Mănăstirea Dumbrava, Schitu Aiud, unde am înălțat rugăciuni la icoane făcătoare de minuni, ne-am rugat la Sfinte Moaște , iar seara am înnoptat la Mănăstirea Râmeț.

În a treia zi a pelerinajului ne-am continuat drumul spre Mănăstirea Prislop, unde am înălțat rugăciuni la mormântul părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului cum mai este numit, Mănăstirea Lainici, Mănăstirea Polovragi, Mănăstirea Hurezi, Mănăstirea Bistrița, rugându-ne la icoanele făcătoare de minuni și la Sfintele Moaște.

Pelerinii s-au arătat impresionați și mulțumiți duhovnicește de locurile si cuvintele frumoase pe care le-au descoperit.

La finalul pelerinajului am așezat în inimile noastre toate roadele duhovnicești ale acestor zile cu cer senin care ne-a dăruit pacea și liniștea sfintelor locașuri în care ne-am rugat, iar sufletele își găsesc alinare și împăcare cu sine, cu Dumnezeu și cu semenii.

A consemnat preot paroh Gheorghe Marcian.

Noutati