Protopopiatul Calarasi
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Cu Hristos pe cărările vacanței în parohia Independența

Necunoașterea lui Dumnezeu este moartea sufletului. (Sfântul Vasile cel Mare)

Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie să o aibă: chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea.” (Pilde 22, 6)

         

Venirea vacanței nu trebuie să aducă și ,,vacanța duhovnicească”, nu trebuie să uităm de sufletul nostru. Așa cum trupul are nevoie de hrană, la fel și sufletul se ,,hrănește” cu rugăciune și fapte bune.

 În duminica Pogorârii Sfântului Duh la Parohia Independența a avut loc premierea copiilor de către preotul paroh Gheorghe Marcian după ce a fost rostită rugăciunea de mulțumire pentru încheierea anului școlar, pentru frecvența orelor de cateheză și pentru activitățile desfășurate în parohie în tot cursul anului. În luna septembrie, l-a începutul anului școlar i-am cerut lui Dumnezeu să ne ajute să-l parcurgem cu bine ,dar iată, că a venit timpul ca să-I mulțumim pentru realizările din acest an, lucru pe care copiii l-au făcut cu mult drag.

„Cu Hristos pe cărările vacanței”, copiii sunt îndemnați să-și petreacă vacanța de care ne apropiem cu folos, cu mai multă responsabilitate și dragoste față de cei din jur.

În vacanță avem mai mult timp liber, deci e necesar să-l valorificăm corect. Credința nu cade din cer, ea se cultivă zi de zi: acasă, la școală, când ne odihnim, dar și când muncim.

Copiii au înălțat rugăciuni și i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru succesele și realizările din acest an. Sperăm ca finalul acestei vacanțe să ne găsească într-un ambient plăcut, iar copiii să fie răsplătiți după dragostea pe care și-au manifestat-o pentru biserică. 

Aceștia au primit diplome, cărți cu cântări și colinde ortodoxe, set de pixuri color, dulciuri și înghețată.

Prin rugăciune noi vorbim cu Dumnezeu, iar prin Sfânta Scriptură, Dumnezeu vorbește cu noi! Vacanță plăcută dragi copii!

A consemnat preot paroh Gheorghe Marcian.

Noutati