ARTICOLE
JUN
12
MON

Credincioși din parohia Independența și din Municipiul Călărași, în pelerinaj la mănăstirile din Vâlcea și Ardeal

Categoria Noutăți    |     12:18

Credincioși din parohia Independența și din Municipiul Călărași, în pelerinaj la mănăstirile din Vâlcea și Ardeal

Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului EpiscopVincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 29 mai 2017, un grup de 50de credincioși din Parohia Independența și din Municipiul Călărași, au făcut un pelerinaj la Mănăstirile din Vâlceași Ardeal, locuri de rugăciune și reculegere.

Prima zi a pelerinajului a continuat cu închinare la Mănăstirea Govora la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului,unde pelerinii au văzut și Icoana Maicii Domnului înaripată, fiind unică înlume. Ne-am îndreptat pașii și spre MănăstireaDintr-un Lemn, unde am avut bucuria de a ne ruga și închina la Icoana MaiciiDomnului de care este legată existența acestui așezământ monahal. Tot înaceastă zi ne-am închinat și la moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița, apoi rugăciunileau continuat la Mănăstirea Hurezi, cea mai de seama ctitorie a domnului martirConstantin Brâncoveanu, unde se află și o raclă cu moaște ale Domnitorului, dar nu am uitat niciMănăstirea Polovragi, unde ne-amcontinuat rugăciunile închinându-ne la racla cu moaște de la mai mulți sfinți.

Mănăstirea Lainici a încheiat șirul mănăstirilorpelerinajului din prima zi închinându-ne și rugându-ne la racla cu moaștele Sfântului Irodion șiparticele ale altor sfinți, la icoană făcătoare de minuni Gorgoepicuus GrabnicAscultătoare, copie adusă din Muntele Athos. Aici am înnoptat și am participat la slujba miezonopticii.

A doua zi, credincioșii s-au alăturat miilor de peleriniveniți din toată țara la Prislop pentru a se închina la mormântul Părintelui Arsenie Boca, unul dintremarii duhovnici ai românilor. Și credincioșii din Independența și Călărași, auașteptat în liniște, dar cu emoție și bucurie, ca să treacă pe la mormântulPărintelui Arsenie situat mai sus de biserica mănăstirii, într-o frumoasăpoiană din cimitirul unde se odihnesc și multe monahii care au viețuit și s-aunevoit la Mănăstirea Prislop.

Cu pace în suflete și cu bucuria că au ajuns la PărinteleArsenie, credincioșii au mers să se închine și la peștera Sfântului Ioan de laPrislop, un mare monah sihastru care a trăit retras în osteneli și rugăciuni închilia sa săpată în piatră, în apropiere de Mănăstirea Prislop, în secoleleXV-XVI. A fost canonizat în 1992 de către Biserica Ortodoxă Romană.

Următorul popas a fost la frumoasa CatedralaMitropolitană din Sibiu unde prim ctitor este considerat MitropolitulAndrei Șaguna. Apoi ne-am continuat pașii spre Mănăstirea Sâmbăta de Sus sauBrâncoveanu care este una dintre cele mai importante mănăstiri din Ardeal,dar și din întreaga țară. Ctitorie brâncovenească și monument de arhitecturăatât prin valoarea istorică a întemeierii ei, cât și prin dezvoltarea uimitoaredin ultimele decenii care i-a crescut prestigiul și a diversificat multobiectivele de interes duhovnicesc, cultural și turistic.

Am mers prin pădure și la Izvorul Tămăduitor al Părintelui Arsenie Boca de undecredincioșii au luat apă tămăduitoare. Seara, am înnoptat la mănăstire, iardimineața am participat cu toții la Sfânta Liturghie.

În cea de-a treiazi, pelerinii s-au închinat cu multă evlavie la Mănăstirea Șinca Veche la moaștele Sfântului Nectarie din Eghina șila Complexul rupestru din incinta mănăstirii. Rugăciunile le continuăm la Mănăstirea Nămăiești – tradițiapăstrează în numele întemeietorului mănăstirii domnitorului Negru Vodă, undeadăpostește icoana făcătoare de minuni aMaicii Domnului atribuită Sfântului Apostol Luca.

Pașii pelerinilor s-au îndreptat spre Mănăstirea Dealu, unde s-au închinat si rugat la racla cu părticelede la 12 sfinți. Mănăstirea Viforâta încheie șirul pelerinajului închinându-neși rugându-ne la Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Gheorghe și la racla cuparticele ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Vasile cel Mare șiSfântul Haralambie.

Mănăstirile impresionează încă de la intrare prinmulțimea florilor și amenajarea peisagistică de excepție, în care nu lipsescdiverse obiecte sculptate în lemn cu multă artă.

Acest pelerinaj s-a constituit ca o încununare aactivităților catehetice precum și a activităților duhovnicești. Pelerinajul afost și o bună oportunitate de socializare a credincioșilor și de întărire alegăturilor de prietenie dintre ei. Parohia își propune ca astfel de activitățisă mai fie organizate.

A consemnat preot paroh Gheorghe Marcian.