ARTICOLE
NOV
09
WED

Credința mărturisită prin fapte

Categoria Noutăți    |     15:45

Credința mărturisită prin fapte

Credința trebuie să fie mărturisitoare și mărturisitoare nu numai princuvânt, ci mărturisitoare prin întreaga noastră viață. (Părintele TeofilPărăian)

În Duminica dinainteafrumoasei sărbători a Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil copiiicare iau parte la Cateheza Duminicală din Parohia Independența au participat lao acțiune filantropică pe care am realizat-o cu spijinul unor familii darnicedin Parohie precum și a familiei noastre prin care am realizat câteva pacheteconsistente cu articole de îmbrăcăminte și alimente de bază pentru a readuce unzâmbet în familiile greu încercate de sărăcie și neajunsuri.

Copiii au înțeles în urmaPelerinajului de la Slobozia, unde s-au închinat la Icoana Maicii DomnuluiFăcătoare de minuni de la Mânăstirea Nicula, la care au luat parte cu multăplăcere că trebuie să ne mărturisim credința și prin fapte și de aceea au fostîncântați să ia parte la o asemenea acțiune, urmând ca să continuăm șirulacesta al bucuriilor materiale dar și spirituale și în perioada imediaturmătoare când vom merge în vizită la alte familii nevoiașe cu ocazia SărbătoriiSfântului Ierarh Nicolae și a Sărbătorilor dedicate Nașterii Domnului pentru amarca încă odată Anul 2016 care a fost dedicat Educației religioase a tinerilorîn spiritul creștin al omeniei și generozității.

A consemnat părintele Dănuţ Noapteş,preot II la Parohia Independenţa din Protopopiatul Călăraşi.