ARTICOLE
AUG
01
MON

Ziua Imnului Național al României sărbătorită în Municipiul Călărași

Categoria Noutăți    |     09:23

Ziua Imnului Național al României sărbătorită în Municipiul Călărași

Vineri, 29 iulie2016, în fața sediului Primăriei Municipiului Călărași, a avut loc ceremoniamilitară prilejuită de „Ziua Imnului Național al României”.

Cu aceastăocazie Preacucernicul Părinte Dinu Vasile Viorel, Secretar al ProtopopiatuluiCălărași, însoțit de un sobor de preoți, a oficiat o slujbă de binecuvântarepentru poporul român, apoi un Corul Vatra al parohiei Ciocănești Sârbi,pregătit de preacucernicul părinte Dumitru Cristian-Laurențiu, a interpretat 4strofe din Imnul Național de Stat ,,Deșteaptă-te române”. În cadrul acesteiceremonii, au luat parte autorități locale și județene. Ziua Imnului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998.

Imnul naţional al României, potrivit articolului 12, alineatul 3 dinConstituţia României, este Deşteaptă-te române! La 29 iulie 1848,Deșteaptă-te române! a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi dinRamnicu Vâlcea.

Conform legii nr. 75/1994, imnul naţional al României se intonează: lafestivităţile şi ceremoniile oficiale naţionale, precum şi la ceremoniileoficiale cu caracter internaţional; cu prilejul vizitelor întreprinse înRomânia de şefi de stat şi de guvern; în cadrul ceremoniilor militare, conformregulamentelor militare; cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficialeinternaţionale în care este reprezentată România; etc.

Potrivit Constituției României, Imnul este considerat simbol național,alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului.

A consemnatpreot Dinu Vasile Viorel, secretar al Protopopiatului Călăraşi.