ARTICOLE
DEC
11
FRI

Sfântul Ierarh Nicolae sărbătorit la Parohia Ceacu

Categoria Noutăți    |     04:01

Sfântul Ierarh Nicolae sărbătorit la Parohia Ceacu

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, a devenit pentru ceacoveni un prilej de mare bucurie, cunoscut fiind faptul că vechea biserică a parohiei a avut ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh, adormit întru Domnul în ziua de 6 decembrie a anului 343.

Slujbele în cinstea sa au debutat vineri sera, când s-a oficiat Slujba Acatistului Sfântului Ierarh, urmată sâmbătă de Săvârșirea Sfântului Maslu iar duminică cu Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, iar apoi Slujba Parastasului pentru cei adormiți. Sfântul a lăsat, ca de fiecare dată, cadouri pentru copiii parohiei iar pentru părinți iconițe cu chipul său blând și luminos.

După terminarea Slujbei, doamna preoteasă împreună cu doamnele din parohie au pregătit o agapă pentru credincioși iar pentru copii dulciuri. Ne-am bucurat împreună de cei care astăzi și-au sărbătorit onomastica, cântându-le La mulți ani, și am mulțumit Sfântului Nicolae pentru binecuvântările trimise asupra satului și parohiei noastre. Îl aștepăm cu drag și la anul.

A consemnat Preot Paroh Birtașu Rafael.

[https://sf-esc.ro/files/images//2015/12/1.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2015/12/21.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2015/12/31.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2015/12/52.jpg"]