ARTICOLE
JUL
07
TUE

Ceremonial militar de acordare a Drapelului de Luptă la Călărași

Categoria Noutăți    |     08:02

Ceremonial militar de acordare a Drapelului de Luptă la Călărași

Sâmbătă, 04 iulie 2015, cu Arhiereasca Binecuvântare a Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Preacucernicul Părinte Ilie Ramon-Eugen, Protopop de Călărași, însoțit de un sobor de preoți a oficiat slujba de sfințire a Drapelului de Luptă, ce a avut loc pe platoul din fața Prefecturii Județului Călărași.

După oficierea serviciului religios, generalului maior dr. Mircea Olaru, inspectorul general al Jandarmeriei Române, a dat citire decretului prezidențial de acordare a Drapelului de Luptă. Momentul mult așteptat al acestui eveniment a fost defilarea Gărzii de Onoare a Jandarmeriei Române și al militarilor prezenți. În cadrul acestei ceremonii, au luat parte autorități locale și județene.

Drapelul de luptă se păstra de fiecare unitate în sediul comandamentului, pe timp de pace sau în zona acțiunilor de luptă, la război; în cazul în care unitatea era nevoită să capituleze, drapelul trebuia distrus pentru a nu cădea în mâinile inamicului.

El reprezintă trecutul glorios de luptă al poporului român pentru libertate naţională şi tradiţiile de luptă ale unităţii, amintind fiecărui militar datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României.

Ceremonialul militar de primire a Drapelului de Luptă a fost coordonat de inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași, colonel Paul Vizitiu.

A consemnat preot Dinu Vasile Viorel, secretar al Protopopiatului Călăraşi.

[https://sf-esc.ro/files/images//2015/07/DSCN5253.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2015/07/DSCN5260.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2015/07/DSCN5262.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2015/07/DSCN5264.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2015/07/DSCN5266.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2015/07/DSCN5269.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2015/07/DSCN5272.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2015/07/DSCN5274.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2015/07/DSCN5277.jpg"]