ARTICOLE
FEB
24
TUE

Ședință cu Preoții și Profesorii de Religie din Protopopiatul Călărași

Categoria Noutăți    |     07:11

Ședință cu Preoții și Profesorii de Religie din Protopopiatul Călărași

Preoții și profesorii de religie din Protopopiatul Călărași au participat marți, 24 februarie 2015, la o ședință organizată la sediul Protopopiatului, ce a avut ca temă de discuţie colaborarea dintre Biserică şi instituţiile de învăţământ pentru susținerea orei de religie dar și strategiile și modalitățile de implicare în vederea obținerii unui randament maxim cu privire la ora de religie.

După ce a fost rostită rugăciunea de început, preacucernicul părinte Ilie Ramon-Eugen, Protopop de Călărași, a comunicat preoților și profesorilor adresele primite de la Centrul Eparhial referitoare la acest subiect.

În cadrul acestei ședințe a participat și preacucernicul părinte Puișor Arcadie Alin, Inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Călărași, aducând cuvenitele lămuriri, proceduri și modalități de implicare, privind organizarea activităţilor educaţionale extracuriculare, derulate în cadrul parteneriatului dintre parohie şi şcoală, organizarea în cadrul Asociației Părinți pentru Ora de Religie, dar şi despre alte probleme curente privind ora de religie.

De asemenea, preacucernicul părinte Ilie Ramon-Eugen, respectiv preacucernicul părinte Puișor Arcadie Alin, au îndemnat preoţii și profesorii din toate parohiile Protopopiatului Călărași, să transmită, la rândul lor, noile prevederi şi să îi informeze pe credincioşi, în special pe părinţi, despre cum îşi pot înscrie copiii la ora de religie.

A consemnat preot Dinu Vasile Viorel, secretar al Protopopiatului Călărași.

[https://sf-esc.ro/files/images//2015/02/IMG_20150224_150238.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2015/02/IMG_20150224_150352.jpg"]