ARTICOLE
DEC
03
WED

Ziua de 01 Decembrie sărbătorită în Comuna Ciocănești

Categoria Noutăți    |     03:30

Ziua de 01 Decembrie sărbătorită în Comuna Ciocănești

În urmă cu 96 de ani, într-un context politic european marcat de intense frământări postbelice, românii și-au îndeplinit dorința arzătoare de unire și autodeterminare. 1 decembrie 1918 a devenit cel mai important reper istoric al României mari, motiv pentru care la 1 august 1990 această dată a fost aleasă drept Ziua Națională a României.

Ca în multe locuri din România și din afara ei, locuitorii comunei Ciocănești au cinstit această importantă zi, participând la slujba de Te Deum săvârșită în incinta Căminului Cultural de către Preacucernicii Părinți Miclăuș Vasile de la Parohia Ciocănești Mărgineni, Dumitru Cristian – Laurențiu de la Parohia Ciocănești Sârbi, Tilică Ionuț – Cătălin de la Parohia Andolina și Ciurea Gheorghe de la Parohia Smârdan, fiind prezenți domnul primar al comunei Ciocănești, Pavel Petre, domnul viceprimar Raiu Mircea, domnul Pârvan Gabriel, administrator al Școlii din comuna Ciocănești, domnii Oajă George și Reziuc Cristian din partea Poliției Române, domnul Ivanov Ggheorghe (cadru militar în rezervă) și mai mulți locuitori ai comunei Ciocănești.

După săvârșirea slujbei de Te Deum, Părintele Dumitru Cristian – Laurențiu și domnul primar Pavel Petre au rostit câteva cuvinte despre importanța zilei, după care s-au depus coroane de flori la cele două monumente ale eroilor din centrul comunei.

A consemnat preot Dumitru Cristian – Laurențiu.

[https://sf-esc.ro/files/images//2014/12/Depunere-de-coroane.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/12/Participanti-eveniment.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/12/Te-Deum-de-Ziua-Nationala.jpg"] [https://sf-esc.ro/files/images//2014/12/Te-Deum-la-Ziua-Nationala.jpg"]