24 Februarie – Dragobete „Iubirea jertfelnică a familiei creștine”

         Prin grija părintelui protopop Dinu Vasile Viorel, marți 24 februarie 2026, cu prilejul sărbătoririi zilei de Dragobete, a fost organizată o activitate socială dedicată familiei creștine în contextul Anului Omagial al Pastorației Familiei Creștine, prin care au fost sprijinite familii beneficiare înscrise în cadrul Centrului de Consiliere și sprijin – Serviciul Social acordat în comunitate persoanelor adulte al Protopopiatului Călărași, cu alimente de bază, fructe și cărți de rugăciuni. 

         Această activitate are rolul de a evidenția faptul că familia este locul în care se învață iubirea jertfelnică, răbdarea și grija pentru celălalt, iar Biserica și comunitatea au datoria de a sprijini și a întări familiile aflate în încercare. Astfel prin implicarea socială se arată că pastorația familiei nu înseamnă doar îndrumare spirituală, ci și sprijin concret în momente de lipsuri.

          A consemnat Bădica Cătălina, asistent social în cadrul Protopopiatului Călărași.