Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 26-28 iulie 2024, la parohia Dichiseni din Protopopiatul Călărași, s-a desfășurat o procesiune cu racla sfintelor moaște ale Sfântului Nectarie, adusă de la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din Urziceni.
Racla cu sfintele moaște, adusă de către preacucernicul părinte Petre Marian, paroh al Catedralei „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din Urziceni, a fost întâmpinată vineri, 26 iulie 2024, ora 16.00 de către preacucernicul părinte secretar Dobre Laurențiu Marian, delegat al Protopopiatului Călărași, alături de părintele paroh Soare Nelu, de la parohia Dichiseni, înconjurați de un sobor de preoți, dar și de mulțimea de credincioși adunați pentru această ocazie deosebită pentru parohie, după care racla a fost purtată în procesiune până la biserica parohială, unde s-a săvârșit slujba de Te Deum, racla fiind așezată în sfântul locaș.
Pe parcursul celor trei zile, la parohia Dichiseni au fost săvârșite numeroase slujbe în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie, la care au participat numeroși credincioși, atât din parohie, cât și din împrejurimi, evenimentul fiind încununat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, duminică, 28 iulie 2024, de către preacucernicul părinte secretar Dobre Laurențiu Marian și părintele paroh Soare Nelu, de la parohia Dichiseni.
În cuvântul de învățătură părintele secretar a vorbit despre vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei, minune săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos. Realitatea demonilor a existat, există și va exista până la sfârșitul veacurilor. Biserica a mărturisit întotdeauna adevărul Sfintei Scripturi chiar dacă omul trăiește un modernitate, pentru că viața fiecăruia dintre noi este o luptă continuă cu păcatul, cu patimile pentru a ne câștiga mântuirea. Să nu Îl alungăm pe Hristos din ținuturile noastre precum au făcut odinioară gadarenii, alegând înainte lucrurile pământești și muritoare, în locul celor duhovnicești și veșnice.
La acest moment festiv, pe lângă credincioșii prezenți, au participat și reprezentanți ai autorităților locale.
Racla sfintelor moaște ale Sfântului Nectarie, a rămas spre închinare până duminică, 28 iulie 2024, ora 15:00, când delegația a plecat către Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din Urziceni.
A consemnat preacucernicul părinte Dobre Laurențiu Marian, secretar al Protopopiatului Călărași.