PAROHIA INDEPENDENȚA LA „MARȘUL PENTRU VIAȚĂ”

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincentiu ,Episcopul Sloboziei si Calarasilor, sâmbătă, 30 martie 2024, în municipiul Călărași s-a desfășurat a 14-a ediție națională a ,,Marșului pentru viață’’. La acest eveniment, al cărui temă din acest an este „Construim împreună pentru viață”, au fost prezenți și copiii grupului de cateheză „Sfântul Atanasie” al Parohiei Independența din Protopopiatul Călărași, însoțiți de părintele paroh Gheorghe Marcian și de doamna preoteasă, Gheorghe Mariana. După săvârșirea Slujbei de Te Deum, copiii au susținut un concert de cântece și poezii dedicat mamelor.

 

Marșul pentru viață este dedicat prețuirii și ocrotirii vieții copiilor încă din momentul concepției. Scopul acestuia este creșterea gradului de conștientizare a societății cu privire la umanitatea deplină a copiilor nenăscuți și la necesitatea de a sprijini femeile care se confruntă cu greutăți în perioada sarcinii, pentru ca ele să-și poată naște copiii cu încredere și în siguranță.

 

Familia este prima celulă a societății, pe care a creat-o Dumnezeu și i-a dat acest mandat: «Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul!» (Facerea 1, 28). Nașterea de prunci este o normalitate. Familia formată dintr-un bărbat și o femeie este, de asemenea, normalitate. Copilul reprezintă darul lui Dumnezeu pentru familie și nu noi decidem dacă acesta să se nască sau să nu se nască, pentru că dreptul asupra vieții îl are doar Dumnezeu, cel care a spus clar că uciderea este un mare păcat (Ieșirea 20, 13). Copilul trebuie lăsat să se nască, pentru a avea și el dreptul la viață.

 

La finalul evenimentului părintele protopop al Protopopiatului Călărași a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a subliniat că viața este un mare dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l prețuim.

 

A consemnat preacucernicul părinte Gheorghe Marcian, paroh la parohia Independența, din Protopopiatul Călărași