Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Parohia Independenta din Protopopiatul Calarasi și-a reluat tradiția pelerinajului din luna octombrie a fiecărui an.
Pe 5 octombrie 2023, 56 de pelerinii din Independența și Călărași au retrăit emoția reîntâlnirii cu Ocrotitoarea Moldovei, Sfânta Cuvioasă Parascheva. Răbdători și rugători, creștinii călărășeni s-au închinat și s-au rugat la racla cu Sfintele moaște și au adus cu ei gândurile lor de recunoștință către mult-folositoarea Maică a Moldovei. Acest pelerinaj ne încurajează, ne dă speranță și ne încredințează că sfinții ne sunt mijlocitori și că ne vor izbăvi pe noi toți din toate necazurile, bolile și neputințele noastre. Ne-am îndreptat pașii apoi spre Mănăstirile: Sfinții Trei Ierarhi, Cetățuia,Frumoasă, Piatra Sfântă, Vlădiceni, ultima din această zi fiind Mănăstirea Hadâmbu, unde se află una dintre icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, de la noi din țară.
În cea de a doua zi, ne-am continuat rugăciunile prin participarea la Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Hadâmbu, apoi ne-am îndreptat pașii la Mănăstirile: Florești, Sf.Ioan Botezătorul -Ivănești, Moreni, Sihastru, ultima fiind Mănăstirea Buciumeni.
Pelerinajul este un răspuns al omului la chemarea lui Dumnezeu, sunt prilej de bucurie duhovnicească, întărire în credinţă şi îmbogăţire spiritual-duhovnicească, dar şi culturală. Credinciosii sunt cei ce doresc în primul rând să mulţumească lui Dumnezeu pentru anumite binefaceri primite de la El, cei care săvârşesc canoane de pocăinţă sau cei care cer ajutorul lui Dumnezeu în realizarea unor lucrări importante sau pentru a primi vindecare de o boală.
Prin organizarea de pelerinaje se consolidează legătura dintre preot şi credincioşii pe care-i păstoreşte, astfel numindu-le „călătorii de suflet și pentru suflet”. Credincioşii se întorc din pelerinaje mult mai întăriți duhovnicește, cu mai multe informaţii atât despre locurile vizitate, cât şi despre cei care au păşit înaintea lor pe acolo, care s-au nevoit şi s-au rugat pentru întreaga omenire. Cu siguranţă cei care au întâlnit pe Dumnezeu în acele locuri sfinte vor dori să se întoarcă, împărtăşind şi altora din experienţa lor minunată.
Să cerem, aşadar cu toţii, Sfintei Cuvioase Parascheva să ne ajute cu rugăciunile ei, ca să ne putem ruga şi noi ca şi ea, să chemăm ajutorul lui Dumnezeu, nu numai pentru noi înşine, ci şi pentru alţii.
A consemnat preacucernicul părinte paroh Gheorghe Marcian, de la parohia Independența, din Protopopiatul Călărași.