O zi de vacanță la malul Mării Negre pentru copiii din Parohia Independența

Marți, 04 iulie 2023, la parohia Independența, din Protopopiatul Călărași, prin purtarea de grijă a părintelui paroh Gheorghe Marcian și a doamnei preotese Gheorghe Mariana, s-a organizat o excursie gratuită binemeritată, pentru 20 de copii care au participat pe parcursul anului la activitățile desfășurate în cadrul orelor de cateheză.

În fiecare an, în luna iulie, organizăm această excursie, care este deja tradiție și bucurie mare. Plimbarea cu trenul supraetajat până la mare, apoi până la plaja „Tabăra Turist”, din stațiunea Mamaia. plimbarea cu autobuzul City Tour, reprezintă bucurie pentru copii de fiecare dată. Aceste activități fac parte din proiectul catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, pentru a oferi copiilor și tinerilor din parohie, șansa de a participa la activități educative, recreative, de socializare și de petrecere a timpului liber. Astfel de ieșiri sunt binevenite, atât ca răsplată oferită pentru efortul și strădania de a participa la activitățile inițiate în cadrul parohiei, cât și pentru a facilita legătura dintre preot, copii și familiile acestora.

Împreună ne-am bucurat de jocurile copilăriei și toți copiii au fost încântați, iar noi, organizatorii, ne-am amintit pentru câteva clipe de frumoasa copilărie. Așteptăm și cu alte ocazii să organizăm astfel de evenimente.

La final, copiii s-au declarat foarte încântați și mulțumiți de excursia primită în dar și au promis că se vor strădui să fie mereu de nădejde, acolo unde Dumnezeu le va îndruma pașii. Scopul excursiei a fost unul educativ, fiind și un imbold pentru alți copii să participe în viitor la activitățile catehetice și pastoral-misionare ale parohiei.

A consemnat preacucernicul părinte paroh Gheorghe Marcian, de la parohia Independența, Protopopiatul Călărași.

Related Posts

Sari la conținut