ZIUA EROILOR ÎN PAROHIA INDEPENDENȚA

Creștinii au serbat joi, 25 mai 2023, Înălțarea Domnului, la 40 de zile de la Învierea Domnului, zi în care în toate bisericile, mănăstirile și catedralele din țară și străinătate sunt pomeniți eroii români, un praznic al bisericii române adoptat din 2003 ca Sărbătoare Națională. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române hotărâse, încă din anii 1999 și 2001, ca sărbătoarea Înălțării Domnului să fie consacrată ca Zi a Eroilor și Sărbătoare Națională Bisericească.

Marelui Praznic al Înălțării Domnului la cer numit în popor „Ispas” și, totodată, ziua pomenirii eroilor și martirilor neamului românesc care și-au dat viața pentru apărarea și întregirea țării, i s-a acordat cinstirea cuvenită și în Parohia Independenta din Protopopiatul Călărași.

După oficierea Sfintei Liturghii, preoții parohiei Independența au mers împreună cu credincioșii la monumentul eroilor din localitate unde a fost oficiată slujba de pomenire a eroilor neamului,  căzuți pe câmpurile de luptă, din lagăre și închisori, care s-au jertfit pentru credința strămoșească, libertatea și demnitatea noastră!  Se cuvine ca în această zi  mare să ne înălțăm și noi gândurile și sentimentele noastre către Tronul Ceresc, reamintindu-ne cu duioșie despre acei eroi ai neamului care și-au dat viața pentru patrie. Deși nu au beneficiat de jertfa lor sfântă, aceștia putrezesc în mormânt, fără a avea la cap, mulți dintre ei, o cruce simplă de lemn. Noi, cei de astăzi, beneficiem de toată jertfa și de toată osteneala lor. De aceea, trebuie să le dăruim veșnică recunoștință tuturor eroilor noștri, celor care au vărsat în toate timpurile sângele pentru neamul și țara noastră. Amintirea acestor eroi trebuie să ne fie scumpă și dragă, după cum ne este scumpă și dragă și țara pe care dânșii ne-au lăsat-o drept moștenire. Fapta lor eroică trebuie să ne îndemne pe toți pentru a aduce cu bucurie pe altarul patriei noastre jertfele ce ni se cer, pentru că numai așa putem deveni fii dragi ai neamului românesc

Să îi avem totdeauna în inimile noastre și să îl rugăm pe bunul Dumnezeu să le dea odihnă și fericire veșnică.

A consemnat preacucernicul părinte paroh Gheorghe Marcian, de la parohia Independența, Protopopiatul Călărași.

Related Posts

Sari la conținut