Lumina lui Hristos a luminat tuturor

În scrierile sale, părintele prof. dr. Dumitru Stăniloae  spune că „omul nu derivă precum un obiect, ci este chemat să existe prin Cuvântul. Prima înfățișare a omului este în lume, să spunem, o faptă  dialogală, un răspuns al omului la apelul Cuvântului. Vorbind Sinelui său, precum către un „tu”, Cuvântul cedează existența reală acestui „tu”. De vreme ce a construit cel mai înalt organism biologic, Cuvântul, vorbind Sinelui Său, imprimă în același timp pecetea ipostasului Său asupra acestuia și, drept răspuns, omul devine persoană. Lumina lui Hristos luminează tuturor”.

 

Pornind de la cuvintele frumoase și pline de înțelepciune ale marelui părinte profesor am organizat în Parohia Independența în a doua zi de Paști un moment deosebit de înălțător cu  cântări și pricesne dedicate Învierii Mântuitorului Iisus Hristos cu copii Corului Parohiei ajutat de doamna preoteasă Romina Noapteș.

 

Am intitulat acest proiect „Lumina lui Hristos a luminat tuturor”, deoarece sărbătoarea Învierii Domnului aduce lumină și bucurie atât celor care au ascultat momentul artistic cât și copiilor care au pus atât de mult suflet în interpretarea rolurilor pregătite.

 

Toți cei prezenți au plecat spre casele lor cu multă bucurie în suflet, că după Sfânta Liturghie au putut participa la un astfel de moment duhovnicesc și copii au rămas emoționați că au adus lumină bunicilor, părinților și tuturor celor care i-au ascultat.

 

La finalul întâlnirii copii au socializat între ei și au povestit despre cum au petrecut Sărbătorile Pascale, iar la plecare au primit daruri dulci, iconițe și metanii pe care să poarte în amintirea acestei zile deosebite din viața lor.

 

A consemnat părintele Dănuţ Noapteş, preot II la Parohia Independenţa din Protopopiatul Călăraşi.

 

Cele mai recente articole