„VIN FLORIILE CU SOARE” În parohia Independența

Duminică, 9 aprilie 2023, în parohia Independența din Protopopiatul Călărași, copiii din grupul de cateheză parohial au continuat concursul național catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului” printr-o nouă activitate, ce a constant într-un concert de colinde intitulat „Vin Floriile cu soare”. Aceasta este o zi binecuvântată, în care trăim plenar primirea triumfală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. Bucuria Intrării Domnului în Cetatea Sfântă au exprimat-o deplin copiii care, în nevinovăția lor, L-au mărit pe Dumnezeu, cântând: „Osana, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”. Copiii l-au primit pe Iisus în Sfânta Împărtăşanie sub chipul pâinii şi al vinului, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșită de către preoți. Plini de emoţie şi fericire, copiii l-au primit pe Hristos în sufletele lor.

 

Sărbătoarea Intrării Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, Floriile, după cum se mai numește în popor (de la florile pe care le purtau în mâini copiii și mulțimile când Domnul a intrat în Ierusalim), este o sărbătoare a bucuriei, dar și a tristeții. Această zi în comparație cu următoarele zile ale pătimirii Domnului Hristos arată un contrast între cuvintele poporului: „Osana, Fiul lui David, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului” și strigătul aceluiași popor: „Răstignește-L, răstignește-L”. După săvârșirea Sfintei Liturghii, copiii coordonați de doamna preoteasă Gheorghe Mariana au susținut un concert de colinde specific acestei zile, bucurând enoriașii acestei parohii aflați în sfântul locaș,  așa cum așezau înaintea Lui, atunci, ierusalimitenii, flori, ramuri de finic și propriile haine. Flori, ramuri de salcie și hainele faptelor și ale gândurilor, așezăm și noi astăzi. La sfârșitul concertului fiecare copil a primit din partea părintelui paroh Gheorghe Marcian  câte un pachet cu dulciuri care să le amintească mereu despre acest frumos eveniment din viață.

 

„Mulţumim lui Dumnezeu pentru darurile oferite şi ne rugăm ca acești copii să rămână fideli chemării lor şi să devină mlădițe puternice în via Domnului”, a spus părintele Gheorghe Marcian.

 

A consemnat preacucernicul părinte Gheorghe Marcian, paroh al parohiei Independența, din Protopopiatul Călărași.