Bucuria de a dărui. Ziua mamei serbată în parohia Independența

Duminică, 5 martie 2023, în Duminica Ortodoxiei, odată cu venirea primăverii, în parohia Independența din Protopopiatul Călărași, copiii grupului de cateheză parohial au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Mântuitorului, iar după citirea Pastoralei Sfântului Sinod au pregătit o serbare dedicată mamei. Aceștia, prin cântec și poezie și-au exprimat dragostea față de mamă și au adus zâmbet, bucurie și nădejde în sufletele noastre. Şi în acest an ne-am dorit ca ziua de 8 martie să fie una specială pentru mamele şi bunicile din parohia noastră şi să nu treacă neobservată. „Se cuvine să acordăm mamelor această cinste deosebită pentru că ele dau viaţă din viaţa lor şi sunt primele care îi învaţă pe copii dragostea faţă de Dumnezeu, faţă de muncă şi faţă de ţară. Mama este cea care se jertfeşte până la moarte pentru copilaşii ei şi face tot ce-i stă în putinţă să-i ajute să crească frumos şi cu frică de Dumnezeu.”

«Daţi-mi o generaţie de mame bune creştine şi voi schimba faţa lumii», spune Sfântul Ioan Gură de Aur.  La finalui serbării copilașii le-au oferit mamelor un mic cadou pregătit prin strădania lor. După miruit, 85 de mămici și bunici au primit câte o floare și un cadou din partea părinților slujitori ai parohiei, în semn de apreciere și mulțumire. Aceste activități concretizate prin ateliere si serbări, fac parte din proiectul „Tinerii și vârstnicii să-L laude pe Domnul”.

Ii mulţumim doamnei preotese Gheorghe Mariana pentru dragostea, jertfa şi implicarea de care a dat dovadă în realizarea acestui program pentru mămici şi bunici. De asemenea, le dorim un călduros «La mulţi ani!» tuturor mamelor şi venim cu un îndemn: să nu aşteptaţi doar ziua de 8 martie pentru a oferi o floare, un mic cadou, un gest sau prezenţa dumneavoastră mamei, ci cât mai des arătaţi-i că o preţuiţi“, a spus părintele paroh Gheorghe Marcian.

A consemnat preacucernicul părinte paroh Gheorghe Marcian, de la parohia Independența, din Protopopiatul Călărași.

Related Posts

Sari la conținut