În parohia Independența, din Protopopiatul Călărași, la sfârșit de an școlar, după săvârșirea slujbei de Te Deum de mulțumire pentru darurile primite de la Dumnezeu în acest an școlar, părintele paroh Gheorghe a ținut să mulțumească copiilor care s-au ostenit prin strădania lor de a participa duminică de duminică la ora de cateheza duminicală și mai ales pentru implicarea în Proiectul „Rugăciunea în viața mea”.

Interesul, entuziasmul și aprecierile părinților, care au avut încredere în activitățile Proiectului „Școala de la biserică” desfășurate până în prezent, stau mărturie că acest demers educativ și creștin a fost îndeplinit, spre bucuria noastră, a menționat părintele paroh Gheorghe Marcian. „Acest lucru l-am făcut din inimă pentru inima celor tineri, care vor ști pe viitor să facă o legătura în viața de zi cu zi între școală și biserică”.

Evenimentul face parte din concursul catehetic „Rugăciunea în viața mea”, în cadrul programului național „Hristos împărtășit copiilor”. Cei 25 de copii au primit diplome pentru implicarea în activitățile desfășurate, cărți de rugăciune si icoane. Diplomele și darurile au fost acordate de părintele paroh Gheorghe Marcian, iar la final au primit sucuri și dulciuri, sărbătorind acest eveniment.

Cu această ocazie, părintele le-a dezvăluit supriza pregătită pentru toți cei prezenți, organizându-le o excursie la mare .

A consemnat preacucernicul părinte Gheorghe Marcian, paroh al parohiei Independența, din Protopopiatul Călărași.

Related Posts

Sari la conținut