Marți, 10 august 2021, a avut loc Ședința administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Călărași.
În cadrul acestei ședințe a participat ca delegat din partea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preacucernicul părinte arhidiacon Nicușor Silviu Dascălu – Consilier Mass Media al Centrului Eparhial.
În contextul epidemiologic actual, al răspândirii noului virus COVID – 19, ședința din luna iunie, s-a desfășurat conform indicațiilor primite de la Centrul Eparhial, respectându-se normele legale privind prevenirea răspândirii acestui virus, după cum urmează:
– în intervalul orar 09.00 – 11.00, în sala de ședințe a Protopopiatului Călărași, au participat toți preoții din cercurile pastorale 1 și 2.
– în intervalul orar 11.00 – 13.00, la biserica Sfânta Mare Muceniță Anastasia din Municipiul Călărași, au participat toți preoții din cercurile pastorale 3, 4, 5, 6 și 7.
După ce a fost rostită rugăciunea de început, preacucernicul părinte Vasile Viorel Dinu, Protopop al Protopopiatului Călărași, a comunicat preoților adresele primite de la Centrul Eparhial referitoare la Sectorul Administrativ – Bisericesc, Economic – Gospodăresc și Social – Filantropic, punctând aspecte legate de fiecare adresă în parte.
La această ședință a participat și domnul inginer Naneș Silviu-Ioan, care a adus preoților la cunoștință regulile și măsurile de securitate și sănătate în muncă.
După comunicarea adreselor, preacucernicul părinte Mișu Spiroiu Oprică Gabriel, paroh la parohia Bogata a susținut referatul cu tema „Primele cimitire creștine și grija Bisericii și a credincioșilor din primele veacuri pentru organizarea acestora”.
Ședința administrativă s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.
A consemnat preacucernicul părinte Dinu Vasile Viorel, Protopop al Protopopiatului Călărași.